Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, azi, inaintea şedinţei conducerii partidului, că există posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru ridicarea imunităţii lui Victor Paul Dobre, deşi PDL nu are majoritate in Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
„In Parlament, deocamdată este o cerere a Parchetului de pe langă ICCJ şi, dacă el se va reuni, noi vom proceda aşa cum am făcut-o intotdeauna, adică nu ne-am opus niciodată demersurilor justiţiei. Discutăm acum, in Biroul Permanent. Iţi trebuie majoritate in Biroul Permanent al Camerei (pentru convocarea sesiunii extraordinare – n.r.), dar există posibilitatea convocării Parlamentului”, a spus Blaga.
La randul său, liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat că democrat-liberalii vor solicita convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor.
„In cazul in care această solicitare nu va fi luată in considerare de actuala conducere a Camerei, vom urma toate procedurile legale de contestare”, a mai spus Toader, precizand că o variantă ar fi şi discutarea cazului in sesiunea ordinară a Parlamentului din septembrie.
Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a declarat sambătă că USL solicită CSM să se autosesizeze in cazul incerceptărilor convorbirilor lui Victor Paul Dobre şi Ioan Rus, care ar fi fost făcute ilegal, menţionand că in Parlament USL nu va accepta solicitarea Parchetului ICCJ privindu-l pe Dobre.
Mănescu a precizat că Ioan Rus, in calitatea de ministru de Interne, era membru al CSAT şi, potrivit prevederilor legale, ar fi trebuit informat că ii sunt interceptate convorbirile.
In plus, Mănescu a menţionat că parlamentarii USL nu vor accepta introducerea in dezbatere a solicitării Parchetului ICCJ in cazul fostului ministru Victor Paul Dobre şi nici nu vor vota in favoarea inceperii urmăririi penale acestuia.
Parchetul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru inceperea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre care alături de secretarul de stat Ioan Căbulea au inaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.