Veteranii sălăjeni în teatrele de operații: lupta nu se termină odată cu întoarcerea acasă

Pe 11 noiembrie, ne oprim pentru o clipă și privim spre cei care au plecat de acasă, departe de familie, departe de siguranță, pentru a purta drapelul României acolo unde pacea se câștigă cu prețul vieții. Sunt veteranii din teatrele de operații — oameni simpli, din Sălaj sau din alte colțuri ale țării, care și-au lăsat o parte din suflet și din tinerețe pe câmpuri de luptă din Afganistan, Irak, Balcanii de Vest și Africa.

Peste 60.000 de militari români au trecut prin aceste misiuni, dintre care 31 nu s-au mai întors acasă, iar peste 200 au rămas cu răni nevăzute, care dor, tăcut, zi de zi. România a cheltuit miliarde de euro pentru aceste misiuni, dar prețul real nu se poate măsura în bani. Se vede în tăcerea unui veteran, în tremurul unei mâini, în privirea care încă mai caută camarazi pierduți.

Veteranul sălăjean Maricel Băruț: din Afganistan în slujba comunității

În Sălaj, colonelul Maricel Băruț este simbolul veteranului care nu s-a oprit odată cu întoarcerea acasă. După o misiune în Afganistan, în 2011, el conduce filiala locală a Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, promovând patriotismul, solidaritatea și implicarea în comunitate.

„Mergem în școli și le povestim copiilor ce am trăit în teatrele de operații. Nu sunt doar povești, ci lecții de viață, de curaj și responsabilitate”, spune colonelul Băruț.

Clipele care marchează o viață

Plutonierul major Alin Hora, participant la misiuni în Afganistan, vorbește despre momente care nu se uită niciodată: „Prima dată când se trage asupra ta, nu știi dacă vei scăpa. Al doilea moment este când trebuie să salvezi un camarad. Eu am avut un incident în care o mașină a călcat un dispozitiv exploziv improvizat. Doi militari afgani au murit, iar altora le-am acordat primul ajutor. Al treilea este cel mai greu: când îți pierzi un camarad.”

Caporalul Ionuț Pojar, care a servit în provincia Zabul în 2010, povestește despre o ambuscadă în care, timp de jumătate de oră, a privit neputincios cum un convoi american era atacat chiar în fața lui. „Ordinul era clar: nu mișcăm un pas. A fost cea mai lungă jumătate de oră din viața mea.”

Într-o altă zi, o descoperire întâmplătoare a unui dispozitiv exploziv improvizat putea să le curme viața. „Era o încărcătură uriașă, cu metal, motorină și chiar tacâmuri. Norocul ne-a ținut în viață”, povestește Pojar.

Camaraderie și răni nevăzute

Pentru veterani, lupta nu se termină odată cu întoarcerea acasă. Rănile invizibile, amintirile traumatizante, tăcerile lungi, toate cer sprijin. Căpitanul Claudia Anca Oros, veteran cu misiuni în Irak și Afganistan, subliniază că legătura dintre camarazi și consilierea psihologică sunt vitale pentru a putea merge mai departe. „Camaraderia este ceea ce te ține în viață”, spune ea.

Ziua cu dublă semnificație

11 noiembrie nu este doar o dată în calendar. La ora 11.00, în 1918, s-a semnat Armistițiul care a pus capăt Primului Război Mondial și a creat condițiile Marii Uniri. Pentru armata română, ziua are o semnificație și mai profundă: pe 11 noiembrie 2003, sublocotenentul post-mortem Iosif Silviu Fogarași a devenit primul militar român căzut în Afganistan.

Astăzi, veteranii sălăjeni și cei din întreaga țară ne amintesc că adevăratul eroism nu se măsoară în medalii, ci în curajul de a lupta pentru ceilalți, în sacrificiul tăcut și în lecțiile pe care le transmit generațiilor viitoare. Privind către ei, înțelegem că uneori, să fii erou înseamnă să porți o povară invizibilă, dar să o faci cu demnitate și fără să ceri aplauze.