Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) arunca in aer situatia politica referitoare la referendumul pentru demiterea presedintelui Romaniei, organizat in 29 iulie. Dupa ce vineri comunicase, printr-o adresa transmisa Guvernului, ca solicita actualizarea listelor electorale permanente si amanase pronuntarea asupra validitatii referendumului pentru data de 12 septembrie, CCR a revenit cu precizari. In primul rand, CCR a devansat termenul initial de pronuntare, de la 12 septembrie la 31 august. Pe de alta parte, ieri, CCR a facut precizari cu privire la ce a solicitat Guvernului – listele permanente actualizate la momentul organizarii refe-rendumului, nu actualizarea listelor electorale permanente. „Avand in vedere interpretarile diferite aparute in mass-media si in conferinta de presa a Guvernului” din 3 august, CCR precizeaza ca plenul Curtii „a solicitat Executivului listele electorale permanente, actualizate conform dispozitiilor articolului 17, alineatul 2, din Legea 3/2000, liste in baza carora s-a desfasurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea presedintelui Traian Basescu”. In acelasi comunicat se arata ca aceasta confuzie a fost provocata din cauza incurcaturii facute de un magistrat asistent care a scris in adresa catre Guvern ca CCR cere actualizarea listelor, nu listele actualizate. Revenirea Curtii asupra a ceea ce a solicitat Guvernului arunca in haos tabara USL-ului, care pregatea chiar un mic recensamant pentru a scoate din listele electorale permanente pe cei decedati, cu domiciliul schimbat sau plecati in strainatate.
PDS este in ceata; pentru PDL lucrurile sunt clarificate
In viziunea lui Tiberiu Marc, presedintele PSD Salaj, situatia actuala, creata de comunicatul Curtii, este „destul de confuza”. „Din pacate asteptam si noi o limpezire a lucrurilor”. Tiberiu Marc remarca o diferenta de comunicare intre completul Curtii Constitutionale si cel al presedintelui Curtii, Augustin Zegrean. „Astept o pozitie a Guvernului pentru ca sunt doua lucruri diferite. CCR a creat confuzie si se intampla lucruri cel putin interesante”, spune Marc. Presedintele PSD Salaj mai spune si ca unii inteleg gresit termenul de recensamant, opinand ca nu se poate face o numaratoare ad-hoc a cetatenilor cu drept de vot. „Practic, nu stiu daca termenul de recensamant este cel corect. E un lucru aproape imposibil de facut”, crede Marc. In schimb, presedintele PSD este convins ca la nivel de primarii se cunoaste situatia reala a cetatenilor cu drept de vot si ca acolo ar trebui sa se faca modificarile in liste.
Daca pentru seful pesedistilor salajeni situatia a devenit confuza, pentru Lucian Bode, presedintele PDL Salaj, lucrurile s-au clarificat. „Existasera doua comunicate diferite, unul pentru presa, unul pentru Guvern, care m-au derutat. Acum, precizarea facuta de CCR a clarificat lucrurile”, spune Lucian Bode. Liderul PDL Salaj spune ca revenirea CCR cu precizari asupra a ceea ce a solicitat Guvernului are darul de a lamuri situatia. „Lucrurile sunt clare. CCR a solicitat guvernului sa trimita listele electorale permanente, nu actualizarea lor”, puncteaza Bode.
Curtea Constitutionala dicteaza avantaj pentru Basescu si provoaca haos politic
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...