Preşedintele suspendat Traian Băsescu a comparat, la gandul.live, extinderea programului de desfăşurare a referendumului din 29 iulie cu alegerile din anii 1946-1947 care s-au făcut astfel incat să iasă comuniştii.
Intrebat ce părere are despre anunţul premierului Victor Ponta privind extinderea programului de votare la referendum intre orele 7.00 şi 23.00, Traian Băsescu a răspuns: „Eu zic să il prelungim pană iese, pană vor ei, că aşa s-a făcut şi in ’46-’47, s-au făcut alegeri pană au ieşit comuniştii”.
El a adăugat că nu este problema sa stabilirea programului la referendum, aceasta fiind treaba Parlamentului şi a Guvernului, insă doreşte să ştie cat mai repede care sunt condiţiile de organizare a referendumului.
„Eu vreau să ştiu odată care sunt condiţiile acestui referendum, in rest e problema altora. Mai sunt 12 zile pană la referendum, iar majoritatea parlamentară şi Guvernul incearcă din zi in zi să schimbe condiţiile”, a spus Băsescu, amintind că iniţial durata de desfăşurare fusese stabilită de Parlament, conform legii de organizare a referendumului, pentru intervalul orar 8.00-20.00.
Intrebat despre intenţia romanilor la vot, potrivit sondajelor de opinie care ar fi fost comandate de staff-ul său, preşedintele suspendat a spus că nu ştie care este abordarea romanilor faţă de prezenţa la urne pe 29 iulie, reiterand că din punctul său de vedere este intr-o „misiune imposibilă” deoarece este greu după opt ani de mandate şi trei ani de criză economică să mai obţină un procent de peste 50% din voturile romanilor.