Alertă alimentară și în Sălaj. Un lot de musli cu fructe a fost retras din magazine din cauza unei substanțe toxice
Un lot de musli cu fructe a fost retras din magazinele Profi din cauza depăşirii nivelului maxim admis de Deoxinivalenol, o micotoxină întâlnită frecvent în cereale.
Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul, ci să îl returneze în magazin, urmând a primi contravaloarea acestuia.
Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), „PROFI acordă prioritate siguranței alimentare, motiv pentru care vă informăm că am inițiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la client a produsului PROXI MUSLI CU FRUCTE 750 GRAME, LOT L21015, TERMEN VALABILITATE 15.01.2026, COD EAN 5948688021779 ca urmare a depasirii nivelului maxim admis de Deoxinivalenol.

Se recomandă persoanelor care dețin produsul descris mai sus să nu il consume, ci să il distrugă sau să il returneze la magazin în perioada 18.08.2025 – 07.09.2025 inclusiv, urmând să primească în schimb contravaloarea produsului, fara a fi necesara prezentarea bonului fiscal. Ne cerem scuze pentru inconvenientele create!”
