Peste 130 societati sanctionate
Toate actele referitoare la carnetele de munca, la declaratii fiscale, trebuie depuse la Inspectoratul Teritorial de Munca. Cele mai multe sanctiuni aplicate de catre inspectorii muncii sunt pentru nerespectarea Legii 130/1999 privind protectia persoanelor incadrate in munca, potrivit datelor primite de la Daniela Biris, inspectorul sef al ITM Salaj. In primul trimestru al acestui an, au fost controlati 256 de angajatori, dintre care 137 au fost sanctionati pentru incalcarea prevederilor legale, fiind aplicate 174 sanctiuni contraventionale: 159 avertismente si 15 amenzi al caror cuantum se ridica la 48.000 lei.
Astfel, 27 sanctiuni au fost aplicate pentru neinregistrarea in termen de 20 de zile a contractelor individuale de munca, 49 sanctiuni pentru nedepunerea in termen a actelor referitoare la modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale de munca. Alti angajatori nu au depus la ITM Salaj dovezile de calcul al salariilor, in acest sens fiind aplicate 18 sanctiuni, dar cei mai multi uita sa depuna, in termen, declaratiile fiscale lunare privind comisionul datorat, 80 de societati fiind pedepsite pentru aceasta omitere. Printre firmele care au incalcat legea se numara: Septeval SRL Zalau, Marieva SRL Panic, Comstef SRL Zalau, Ancarem SRL Zalau, Rolido SRL Nusfalau etc.
Remedierea deficientelor – optionala?
In cadrul controalelor s-au avut in vedere si alte aspecte, 17 patroni fiind sanctionati pentru ca nu au transmis ITM-ului registrele electronice de evidenta ale salariatilor. Potrivit lui Biris, masurile dispuse de catre inspectori pentru remedierea deficientelor constatate au fost indeplinite. Doar 13 angajatori au fost sanctionati pentru neindeplinirea masurilor dispuse la controalele anterioare, printre care si Gal Trans SRL Zalau, Primaria Criseni, Cote Impex SRL Zalau, Twins Construct SRL Zalau s.a. Au fost dispuse noi termene pentru indeplinirea acestora.