Un erou în tricou galben: Lecția de omenie a unui polițist aflat în timpul liber
Câțiva zălăuani au fost martori, luni după amiaza, nu doar la un accident rutier, ci și la o lecție de civism, curaj și omenie. Un bărbat îmbrăcat în tricou galben, aflat întâmplător în zonă, a fost primul care a intervenit după ce un autoturism a fost implicat într-un accident rutier, pe strada Gheorghe Doja. Nu era paramedic, nu era pompier, ci un om care a reacționat prompt, cu stăpânire de sine și empatie, într-o situație delicată.
Mai târziu avea să se afle că „omul în galben” este chiar comisar-șef Dan-Gabriel Terheșiu, șeful Biroului Comunicații și Informatică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
Era în timpul liber și ieșise la alergat, când a fost martor la incidentul rutier în urma căruia un bărbat de 68 de ani a fost rănit și transportat ulterior la spital. Fără să stea pe gânduri, comisarul a traversat printre mașini, a ajuns lângă victimă, i-a oferit primul ajutor, a sunat la 112 și a rămas la fața locului până la sosirea echipajelor. Nu doar că a încercat să liniștească persoana rănită, dar a și ținut la distanță mulțimea, asigurându-se că spațiul este sigur până la sosirea ajutoarelor specializate.
Relatarea unui martor a devenit virală pe rețelele de socializare: „Eram acolo când s-a întâmplat. După doar câteva secunde, un bărbat în tricou galben a traversat în fugă printre mașini, direct către șoferul rămas în autoturism. A stat lângă el, l-a liniștit și a sunat imediat la 112. Apoi a rămas acolo până la sosirea echipajelor, ținând lumea la distanță și încercând să facă ordine. Am aflat mai târziu că este polițist. Și m-am gândit că trebuie să știe lumea că printre voi sunt eroi. OMUL E UN EROU, ZIC EU”.
Cu modestie, comisarul-șef Terheșiu Dan-Gabriel a spus doar atât: „Mi-am făcut doar meseria”. Însă colegii săi, dar și oamenii din comunitate, știu că a făcut mult mai mult decât atât: a fost OM, în cel mai profund sens al cuvântului.
Gestul său ne reamintește că, adesea, eroismul se vede în faptele simple, în reacțiile rapide. Unii oameni aleg să fie acolo când este mai mare nevoie de ei, chiar și atunci când nu poartă uniforma.
„A dat un exemplu. Un exemplu de civism, de profesionalism, de omenie”, este mesajul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, care a ținut să îl felicite în mod public pe pentru colegul lor.
sursa video: IPJ Sălaj
