Spărgător de maşini, arestat preventiv
Un spărgător de maşini din Zalău, acuzat că ar fi sustras, în acest an, bunuri în valoare de circa 15.000 de lei din mai multe autoturisme, a ajuns în arest.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sălaj au efectuat, marţi, trei percheziţii domiciliare la locuinţele a trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 36 şi 38 de ani, din municipiul Zalău, cercetările vizând săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat în formă continuată.
„Din activităţile investigative desfăşurate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în perioada ianuarie – iunie, bărbatul de 36 de ani ar fi sustras mai multe bunuri (unelte), din cinci autoturisme staţionate pe raza municipiului Zalău, cauzând un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei. Ulterior, acesta ar fi vândut o parte dintre bunurile sustrase celor doi bărbaţi de 38 de ani. Cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile acestora, au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri de interes pentru cauză”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ Sălaj).
Potrivit sursei citate, în urma probatoriului administrat, bărbatul de 36 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore.
În cursul zilei de miercuri, acesta a fost prezentat magistraţilor din cadrul Judecătoriei Zalău, fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului cauzat.
Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Zalău, Serviciului Criminalistic, dar şi a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
