Un zălăuan, prezent în calitate de arbitru la Jocurile Militare Mondiale de Lupte Libere
Petruț Moigrădean este zălăuanul care va participa în calitate de arbitru la Jocurile Militare Mondiale, programate în perioada 22 – 29 iunie, la Warendorf, în Germania. A început luptele libere la Clubul Sportiv Municipal Zalău, fiind elev la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău, iar după terminarea liceului a urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport, dar și cele de masterat la Cluj-Napoca. A activat la secția de lupte libere a clubului Universitatea Cluj, unde l-a întâlnit pe antrenorul Aurel Șut. „Un antrenor foarte bun, de lot olimpic, cu ajutorul căruia am reușit să mă dezvolt în cariera pe care am urmat-o”, ne-a informat Petruț Moigrădean.
Pentru o perioadă scurtă de timp a practicat culturismul, unde a și obținut o medalie de bronz la finala Campionatului Național, dar s-a întors la prima dragoste – luptele libere. După finalizarea cursurilor de masterat, sportivul zălăuan a concurat timp de opt luni pentru un club din Germania, pregătind în această perioadă și o grupă de copii. Ca sportiv la clubul german, Petruț Moigrădean a pierdut un singur meci în cele opt luni. Zălăuanul a revenit la Cluj, devenind antrenorul secției de lupte de la CSS Viitorul Cluj, unde a obținut rezultate notabile cu sportivii săi, unii devenind campioni naționali.

Un proverb românesc spune că „nicăieri nu-i mai bine ca acasă”, iar Petruț Moigrădean s-a întors în cele din urmă la Zalău, unde și-a înființat și Asociația Club Sportiv Juniori Zalău. Este și antrenor al secției de lupte libere de la CSM Zalău, însă, în paralel cu antrenoratul, Moigrădean este și arbitru național și internațional. Chiar în această perioadă, zălăuanul se află, în calitate de arbitru, la Campionatul Național de lupte libere pe plajă, ce se desfășoară la Costinești. Peste ccâteva zile, urmează, însă, competiția de nivel mondial.
„Am mai fost prezent la competiții internaționale în anii anteriori în calitate de arbitru și mă bucur că fac parte și din delegația care va oficia la Campionatul Militar Mondial”, a spus zălăuanul.
Petruț Moigrădean a revenit acasă din dorința de a face ceva benefic pentru comunitate, de a-i ajuta să se dezvolte pe tinerii dornici să facă sport, iar în acest sens așteaptă cât mai mulți copii în sala de lupte din incinta Stadionului Municipal.
„Cel mai important este ca tinerii și copiii să facă sport, să facă mișcare, iar dacă o parte dintre ei sunt dornici de performanță, bucuria mea ca antrenor este și mai mare”, a conchis Petruț Moigrădean.
