Emotii mari ieri in randul absolventilor de clasa a VIII-a, care au sustinut prima proba a examenului de „capacitate”, la Limba si literatura romana. Imediat dupa ora 11, cand elevii au fost obligati sa puna stiloul jos, absolventii s-au adunat in curtile scolilor, pentru a dezbate, in grup, subiectele primite sau pentru a le povesti parintilor, mai emotionati decat ei, cat au stiut.
Elevii au avut de rezolvat varianta de subiect numarul sase. Aceasta a constat in doua subiecte mari. La primul dintre ele, pornind de la un fragment din „Ciresarii”, de Constantin Chirita, absolventii au avut de gasit sinonime pentru mai multe cuvinte din text, de selectat un epitet, o enumeratie si doua moduri de expunere si de prezentat, in 30-50 de cuvinte, semnificatia unui paragraf din opera. Tot la acest punct, au avut de redactat si o compunere, de cel mult 150 de cuvinte si cu respectarea anumitor cerinte, bine definite, in care sa-si prezinte opinia despre fragmentul literar. La al doilea subiect, elevii au avut tot un text, de aceasta data un fragment dintr-un articol de revista si li s-a cerut sa precizeze numele autorului, titlul articolului si numele publicatiei unde a aparut acesta. Foarte usor de rezolvat, in conditiile in care raspunsul il aveau deja trecut pe foaia de examen, imediat sub articol. Pornid de la acelasi text, elevilor li s-a cerut sa prezinte un avantaj si un dezavantaj al e-bookului, termen care le era, de asemenea, explicat in foaia de examen. Nu au lipsit nici exercitiile de gramatica. Elevii au avut de analizat sintactic si morfologic mai multe cuvinte dintr-o fraza si de precizat felul unei propozitii subordonate, din trei variante prezentate. Latura creativa a absolventilor a fost solicitata si la cel de-al doilea subiect, astfel ca elevii au avut de alcatuit inca o compunere, de cel mult 15 randuri, in care sa evidentieze trasaturile unui prieten pasionat de lectura, cu respectarea unor cerinte.
Camerele video i-au tinut la respect pe elevi
Prezenta camerelor video in toate salile de examinare i-a facut pe elevi sa stea mai cuminti decat in anii trecuti, spun profesorii supraveghetori.”Nici macar la baie nu s-au mai cerut”, spune o profesoara de la Scoala Gimnaziala „Iuliu Maniu” din Zalau. Directorul de la aceeasi scoala, profesorul Gheorghe Popescu, confirma „cumintenia” elevilor. „Am urmarit dimineata starea de spirit a copiilor si erau mult mai linistiti fata de altadata. Probabil prezenta camerelor a avut influenta asupra comportamentului lor”, spune acesta.
Elevii spun ca a fost greu, dar nu imposibil
Subiectele de la examen nu au fost tocmai pe placul elevilor. Multi dintre ei s-au plans ca subiectele au fost dificile, desi au recunoscut ca nu au primit nimic din ce nu ar fi facut la clasa. „A fost foarte greu. Am facut la toate, dar nu stiu sigur daca-i bine ce am facut. S-a facut la ore, dar depinde de contextul in care sunt puse toate. Ma astept la un noua, o sa vad dupa ce se afiseaza baremul”, ne spune o eleva inca emotionata. „Destul de greu a fost, sper macar la un opt”, ne spune si un tanar absolvent. „Cam greu, ca a fost examen. E test unic, a fost putin mai greu decat la teza sau la lucrarile de control. La un opt sper si eu”, adauga alt elev. Un tanar ne spune ca a stiut, ca a scris cate ceva la fiecare cerinta. „Sper sa iau macar un sase”, concluzioneaza acesta.
Din punctul de vedere al dascalului, cine s-a pregatit nu a intampinat dificultati in rezolvarea subiectelor. „Subiectele au fost accesibile, tinand cont ca s-a parcurs materia complet pentru examen, ne-am pregatit serios. Din punctul de vedere al elevilor, a fost, cu siguranta, mai dificil, mai ales la partea de compunere, unde, stim foarte bine, elevii se exprima destul de greu, dar eu zic ca vor fi rezultate bune”, spune Ioana Chis, profesor de Limba si literatura romana la Scoala Gimnaziala „Iuliu Maniu” din Zalau.
Examenul de capacitate continua azi cu proba la Limba si literatura materna, si maine cu proba la matematica.
„Vreau si eu macar un sase”
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...