Peste 50 de someri s-au gasit de lucru dupa ce s-au recalificat, iar alti trei isi pot infiinta firme pe banii statului.

In cadrul programului de crestere a gradului de ocupare a fortei de munca „Salaj workacces”, implementat de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Salaj in parteneriat cu Vecom SRL, s-au inscris la cursurile de formare profesionala 185 de persoane, care s-au recalificat in meseriile de instalator instalatii tehnico-sanitare si gaze, electrician exploatare medie si joasa tensiune, operator calculatoare – introducere si validare date, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, lucrator finisor in constructii, initiere in competente antreprenoriale. Peste 50 de persoane care au absolvit cursurile si-au gasit un loc de munca, atat in meseriile nou-deprinse, cat si in alte meserii. Romeo Sarca, managerul de proiect, si Viorica Butcovan, asistent manager al proiectului, au precizat – in cadrul celei de-a doua sesiuni de informare organizata la 17 luni de implementare a proiectului – ca s-au depasit target-urile stabilite la depunerea proiectului si mai sunt inca sapte luni de implementare in care vor mai fi organizate sesiuni de consiliere, sesiuni de informare, precum si cursuri de formare profesionala. Totodata, managerul proiectului spune ca au fost implemetate in ultimele luni si doua masuri propuse de autoritatile locale si judetene, in colaborare cu angajatorii salajeni, care sa vina in sprijinul cresterii gradului de ocupare. In primul rand, programele de formare profesionala au fost corelate cu cerintele somerilor si ale pietei muncii, iar masura va fi realizata de AJOFM Salaj in fiecare an. In al doilea rand, autoritatile incearca sa coreleze invatamantul cu cerintele de pe piata muncii, insa aceasta masura nu poate fi realizata pe termen lung si, din acest motiv, s-a decis ca absolventii de liceu vor fi indrumati catre AJOFM pentru a urma programe de reconversie profesionala, in concordanta cu cerintele pietei muncii din momentul finalizarii studiilor.

Premii pentru somerii cu idei

Trei dintre somerii care au absolvit cursurile de initiere in competente antreprenoriale si care s-au inscris la concursul de idei de afaceri au fost premiati de organizatori, fiecare dintre castigatori beneficiind de decontarea cheltuielilor pentru infiintarea firmelor, iar pentru locul I s-a oferit si un computer personal care sa vina in sprijinul dezvoltarii afacerii. Astfel, cea mai pro-fitabila afacere a fost desemnata o plantatie de nuci, proiect intocmit de zalauanca Silvia Crisan. Proiectul va trebui pus in aplicare pana la finele lunii august, pentru ca zalauanca sa intre in posesia premiului. Pe locurile doi si trei s-au clasat Ember Vasile Mircea si Oltean Dana. Si acesti doi castigatori sunt nevoiti sa infiinteze firma pana la sfarsitul lunii august, daca vor sa beneficieze de decontarea cheltuielor. In ce priveste plantatia de nuci, proiectul este deja in derulare pe un teren din extravilanul municipiului Zalau, iar Silvia Crisan a decis sa infiinteze si alte culturi pe acel teren pana cand nucii vor da primul rod, astfel incat afacerea sa aiba rezultate pozitive inca de la inceput.