La Spitalul Judetean de Urgenta Zalau s-a finalizat ieri ultima etapa din procesul de reabilitare si modernizare a corpului A. Sectia de neurologie a fost complet mobilata si dotata asa ca, de astazi, cei internati in saloanele din aceasta parte a spitalului se vor bucura de conditii „de lux”, comparativ cu anii trecuti. In saloane au fost aduse paturi, saltele, noptiere noi si aparatura medicala moderna. La patul fiecarui bolnav a fost montat un sistem de alarmare, pentru a putea solicita sprijinul personalului medical, la nevoie.
O noutate absoluta o reprezinta modul in care va fi servita mancarea pacientilor. Vechile sali de mese vor fi desfiintate, iar farfuriile si tacamurile din inox, vechi de cand lumea, au fost inlocuite cu tavi igienice si vase din ceramica, acestea pastrand mancarea calda pentru mai mult timp. Metoda a a fost copiata de la spitalele din strainatate.Toate cele necesare pentru implementarea acestui sistem modern de servire a hranei – tavile, carucioarele, mesele rulante pentru portionarea alimentelor si instalatia pentru spalat vasele – au costat 120 de mii de euro, iar banii au venit dintr-un parteneriat cu una dintre multinationalele din oras.
Potrivit conducerii spitalului, pana cel tarziu martea viitoare vor sosi si ultimele piese de mobilier necesare pentru ca absolut toate saloanele din corpul A sa fie complet utilate.
Se va trece apoi la a doua etapa a lucrarilor de reabilitare de la Spitalul Judetean de Urgenta: modernizarea corpului B. „Nu vor ramane decat peretii. Prize, cabluri, totul se inlocuieste”, spune managerul spitalului, Laurentiu Barna. Aici, lucrarile vor fi mai dificile pentru ca aceasta parte de spital este mai aglomerata, pe de o parte, si, pe de alta parte, gazduieste sectii cu bolnavi mai greu de mutat dintr-o parte in alta, cum ar fi Cardiologia sau Blocul Operator. Aici, constructorul va lucra pe bucati. Sectiile vor fi impartite in doua: intr-o parte vor fi bolnavii, iar in cealalta, muncitorii.
Spital Judetean, cu aspect occidental
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...