Camera Deputaţilor a adoptat, azi, cu 180 voturi „pentru”, 30 „impotrivă” şi 26 abţineri, proiectul privind sistemul de vot uninominal iniţiat de Crin Antonescu şi Victor Ponta, respingand toate amendamentele PDL şi UDMR.Proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au caştigat colegiul in care au candidat, iar, suplimentar, in judeţele in care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi in plus un mandat de parlamentar.
Pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămane aceeaşi ca in 2008.
Deputaţii au respins amendamentele PDL privind reducerea numărului de parlamentari la 300, precum şi cele ale UDMR.La dezbaterile generale, PDL a anunţat că, dacă nu se adoptă amendamentul privind reducerea numărului de parlamentari, nu susţine acest proiect, UDMR se abţine de la vot, iar grupul progresist şi cel al minorităţilor naţionale votează acest proiect.
In timpul dezbaterilor, mai mulţi reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale au protestat, de la balcoanele sălii de şedinţă, faţă de adoptarea acestui proiect de lege.
Camera Deputaţilor este for decizional in cazul acestui proiect de lege. Textul legislativ urmează să fie trimis spre promulgare preşedintelui Traian Băsescu.
Cum comentează politicienii sălăjeni eliminarea pragului electoral, cititi in ediţia tipărită de maine a ziarului „Graiul Sălajului”.