Consultații și rețete fără card de sănătate. A picat din nou sistemul
Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS) nu funcționează. Pe perioada de indisponibilitate a acesteia, asigurații beneficiază de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare specifice și dispozitive medicale acordate off-line.
Precizarea vine din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
„Ca urmare a problemelor survenite în funcționalitatea Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS), pentru asigurarea accesului pacienților la servicii medicale/medicamente/ materiale sanitare specifice/dispozitive medicale, CNAS anunță următoarele măsuri: derulăm în mod susținut și continuu activități specifice pentru remedierea disfuncționalităților;acordarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale se face în regim off-line, fără semnarea cu cardul național de asigurări de sănătate”, a precizat instituția.
Potrivit dispozițiilor legale, în situaţia producerii unor întreruperi în funcţionarea PIAS, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line.
