Valoarea ajutorului de deces a crescut
Casa de Pensii a anunțat modificări la cuantumul ajutorului de deces, odată cu intrarea în vigoare a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025.
Începând cu 13 februarie 2025, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2025 privind bugetul asigurarilor sociale de stat pentru anul 2025, cuantumul ajutorului de deces este de 8.620 lei (în cazul decesului pensionarului sau asiguratului) şi 4.310 lei (în cazul decesului unui membru de familie neasigurat).
Până acum, cuantumurile erau de 7.567 lei, în cazul decesului pensionarului sau asiguratului, şi 3.784 lei, în cazul decesului unui membru de familie neasigurat.
Conform Casei de Pensii, ajutorul de deces se acordă în cazul decesului:asiguratului; pensionarului; persoanei care, în ultimele 6 luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, indiferent de stagiul de cotizare realizat în această perioadă; persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap până la 3 ani, respectiv până la 7 ani, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu; unui membru de familie al asiguratului, pensionarului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului, care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.
Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, oricare persoană fizică/juridică.
Cuantumul ajutorului de deces este egal cu valoarea câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat.
Acesta se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare, astfel: în situația decesului asiguratului/pensionarului sau persoanei aflată în timpul concediului pentru creşterea copilului de către casa teritorială de pensii în a cărei rază îşi are domiciliul persoana decedată; în situația decesului unui membru de familie, neasigurat, al asiguratului/pensionarului sau persoanei aflată în timpul concediului pentru creşterea copilului – de către casa teritorială de pensii în a cărei rază îşi are domiciliul asiguratul/pensionarul sau persoana aflată în timpul concediului pentru creşterea copilului care solicită ajutor de deces pentru membrul de familie.
Ajutorul de deces poate fi solicitat în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data emiterii certificatului de deces.
| VALOAREA AJUTORULUI DE DECESÎNCEPÂND CU 1 APRILIE 2001 | |||
| Anul | Luna | Valoarea ajutorului de deces( lei) | |
| In cazul decesului asiguratului sau al pensionarului | In cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului | ||
| 2001 | Aprilie | 4.500.000 | 2.250.000 |
| 2002 | Ianuarie | 5.582.000 | 2.791.000 |
| 2003 | Ianuarie | 6.962.000 | 3.481.000 |
| 2004 | Ianuarie | 7.682.000 | 3.841.000 |
| 2005 | Ianuarie | 9.400.000 | 4.700.000 |
| 2006 | Ianuarie | 1.077 | 538 |
| 2007 | Ianuarie | 1.270 | 635 |
| 2008 | Ianuarie | 1.550 | 775 |
| 2009 | Ianuarie | 1.702 | 851 |
| 2010 | Ianuarie | 1.836 | 918 |
| 2011 | Ianuarie | 2.022 | 1.011 |
| 2012 | Ianuarie | 2.117 | 1.059 |
| 2013 | Ianuarie | 2.223 | 1.112 |
| 2014 | Ianuarie | 2.298 | 1.149 |
| 2015 | Ianuarie | 2.415 | 1.208 |
| 2016 | Ianuarie | 2.681 | 1.341 |
| 2017 | 1 Ianuarie | 2.6813 | 1.341 |
| 2018 | 1 Ianuarie | 3.1314 | 1.566 |
| 2019 | 1 Ianuarie | 4.1625 | 2.081 |
| 2020 | 1 Ianuarie | 5.1635 | 2.582 |
| 2021 | 1 ianuarie | 5.4295 | 2.715 |
| 2022 | Ianuarie | 6.095 | 3.048 |
| 2023 | Ianuarie | 6.789 | 3.395 |
| 2024 | Ianuarie | 7.567 | 3.784 |
| 2025 | 1 Ianuarie –12 Februarie 13 Februarie | 7.567 8.620 | 3.784 4.310 |
