Fructele, legumele şi carnea din import se vand in magazine şi pieţe cu preţuri de două, trei şi chiar zece ori mai mari decat cele cu care intră in ţară, iar in unele cazuri cumpărătorul plăteşte pentru un produs alimentar şi de 15-20 de ori mai mult faţă de valoarea de import. Romanii care işi fac cumpărăturile in marile lanţuri de magazine sau din pieţe nu ştiu că pentru varza pe care o cumpără plătesc de 3-4 ori mai mult decat preţul cu care aceasta a fost importată, strugurii sunt de peste zece ori mai scumpi pe rafturi decat atunci cand intră in ţară, preţul unui kilogram de fasole este umflat de 4-5 ori, iar pentru un kilogram de mere adaosul distribuitorilor şi al retailerilor este de 400-700%.
Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a declarat agenţiei MEDIAFAX că preţurile din lanţurile de magazine sunt exagerate pentru că adaosurile comerciale pe care le practică acestea şi intermediarii care intervin pe traseu dublează sau triplează costul unui produs.”Nu se ţine cont decat de interesul pentru profit nemărginit al speculanţilor. Este o intreagă mafie in acest sector, pentru care am un singur mesaj: trebuie să fie prioritatea intregului Guvern să inlăture specula şi evaziunea fiscală. Acestea umflă preţurile pe seama buzunarelor noastre, ale tuturor. Sunt necesare tot mai multe controale, sunt necesare tot mai multe sancţiuni. Eu, unul, nu cumpăr legume din hipermarket, sau dacă o fi scăpat vreuna pană acum, pe viitor renunţ la ele. Am ce-mi trebuie in principal din grădina proprie, iar dacă nu, este convenabil să cumperi de la producători. Nu demult am fost la Matca (judeţul Galaţi – n.r.), unde castraveţii noi sunt de patru ori mai ieftini decat pe rafturi. Consumatorii pot alege să cumpere de unde este mai ieftin”, a spus Fuia.
Carnea de pasăre costă in supermarketuri 9 lei kilogramul şi in hipermarketuri mai mult de 8 lei/kg, deşi intră in ţară de peste 2,5 ori mai ieftin, cu 3,2 lei pe kilogram. Carnea şi organele de pasăre au alimentat importurile romaneşti cu 188 de milioane de euro anul trecut, valoare in scădere cu 1,4%.
Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de păsări din Romania, spune că diferenţa de bani intră in buzunarele importatorilor, distribuitorilor şi comercianţilor.
O situaţie similară poate fi intalnită şi la uleiul de floarea soarelui. De la 2,95 lei litrul in vamă, acesta ajunge să coste 4-5 lei/kg in hipermarket şi 5 lei/kg in supermarket. Uleiurile rafinate de floarea soarelui intrate in ţară anul trecut au totalizat 101 milioane de euro, in creştere cu aproape 2%.
Romanii plătesc 4-4,8 lei pe kilogramul de zahăr in marile lanţuri de magazine, deşi acest produs trece graniţa de două ori mai ieftin, cu 2,4 lei kilogramul. Importurile de zahăr din trestie sau sfeclă şi zaharoză pură au depăşit anul trecut valoarea de 305 milioane de euro, cu 40% mai mult comparativ cu anul precedent.
Făina de grau este adusă cu 1,17 lei/kg şi vandută in hipermarketuri de 2-3 ori mai scump (2,5-4 lei/kg) şi in supermarketuri cu adaos de peste 50% (1,89-2,39 lei/kg). Doar 1,29 lei costă un kilogram de castraveţi la import, dar pe rafturile supermarketurilor se găseşte la preţul de 7 lei.
Roşiile intră in ţară cu 3,5 lei kilogramul, iar cumpărătorii le achiziţionează din hipermarket de peste două ori mai scump, cu 8 lei/kg, şi nici in supermarket-uri preţurile nu sunt mult mai mici (6,49-7,69 lei/kg). Piaţa agroalimentară este şi in acest caz mai scumpă decat marile magazine, aici kilogramul de roşii din import putand fi cumpărat cu 8-8,5 lei.
Un kilogram de mere, care in piaţă costă 4 lei, intră in ţară cu 0,83 de lei şi este vandută in hipermarket cu 4,3-6 lei (import Italia), un preţ de 5-7 ori mai mare. In supermarket, merele de import costă in jur de 4 lei kilogramul, de peste 4,5 ori mai mult ca la intrarea in ţară.
Ciupercile costă 12 lei in supermarketuri, deşi se importă de două ori mai ieftin (5,95 lei/kilogram), iar prunele pot fi cumpărate cu 6,5-17 lei kilogramul, deşi preţul mediu in vamă este mult mai mic (0,94 lei/kg).
Salata verde ajunge in ţară cu 0,52 lei kilogramul şi ajunge in caselor romanilor de peste cinci ori mai scump, după ce aceştia o cumpără din supermarketuri cu peste 2,5 lei. Prazul este o adevărată afacere pentru cei care il importă, pentru că intră in ţară cu 0,65 lei/kg şi ajunge in hipermarketuri de 13 ori mai scump (8,5 lei/kg), iar in supermarketuri costă 6-7 lei/kg. Asociaţiile din domeniul legumelor şi fructelor se feresc să vorbească pe acest subiect, de teamă că marfa lor nu işi va mai găsi locul in marile reţele de magazine.
„Nu vă pot spune cine este vinovat de preţurile mari ale legumelor pe raft, comparativ cu cele de intrare in vamă, pentru că stric relaţiile cu hipermarketurile. Importatorii işi iau şi ei marja lor de profit, dar hipermarketurile scumpesc cel mai mult”, a declarat şeful unei asociaţii profesionale din domeniul legumelor.
La aceste diferenţe de preţ, toţi cei prin mainile cărora trece produsul importat au de caştigat, cu excepţia cumpărătorului.