USL sustine ca guvernarea PDL nu i-a lasat bani sa continue lucrarile la autostrada Transilvania. Pentru salajeni, autostrada Transilvania este doar o himera. Investitorii straini fug de judetul nostru pentru ca avem drumuri proaste si spun ca finalizarea acestui mare proiect de infrastructura ar reprezenta „gura de oxigen” de care are nevoie economia Salajului. Partidele politice care au guvernat Romania din 2004 incoace s-au rezumat la a construi din promisiuni o autostrada electorala. Pe santier nu este nimic notabil. Politicienii nostrii au intrat intr-un circuit fara iesire. Fiecare partid care vine la conducerea tarii da vina pe predecesori si spune ca din cauza lor nu se finalizeaza autostrada Transilvania.
Puterea in Romania a fost preluata de catre Uniunea Social Liberala dintre PSD si PNL. Reprezentantii Puterii nu stiu insa daca lucrarile la autostrada Transilvania vor continua si asteapta sa vada ce „mostenire” le-a fost lasata de PDL. „Saptamana viitoare, cand vom fi chemati pentru a vota anumite legi, voi face o documentare pentru acest proiect, sa vedem in ce stadiu se afla si care este rezultatul negocierilor cu Bechtel”, ne-a declarat senatorul PSD Gheorghe Pop. Intrebat daca autostrada Transilvania reprezinta una dintre prioritatile guvernului USL, deputatul PNL Mirel Talos spune ca acest proiect este prioritar, insa guvernul nu are bani sa-l finanteze, din cauza PDL. „Autostrada Transilvania este prioritara. Exista insa restante catre Bechtel de 450 de milioane de euro pentru lucrarile efectuate in 2011 si 2012. Referitor la tronsonul Salaj, acesta a iesit din contractul Bechtel, iar discutiile referitoare la continuarea lucrarilor de catre americani pana la Nusfalau au cazut. In conditiile in care guvernul PDL nu a alocat bani pentru aceasta portiune, guvernul USL analizeaza posibilitati alternative de finantare, respectiv atragerea de fonduri private”, a precizat Talos.
Bataliile politice dintre partidele care au guvernat Romania ne lasa fara autostrada in Salaj
Autostrada Transilvania a fost considerata a fi cel mai mare proiect de infrastructura din Europa de Est. Proiectul a inceput in 2004, cu semnarea unui contract in valoare de peste doua miliarde de euro pentru constructia a 415 kilometri. In cele din urma s-a dovedit a fi „autostrada promisiunilor electorale”, facute de toate partidele care s-au perindat pe la conducerea tarii. Pentru salajeni, acest mare proiect de infrastructura este doar o himera. Investitorii straini fug de judetul nostru pentru ca avem drumuri proaste si spun ca finalizarea autostrazii Transilvania ar reprezenta „gura de oxigen” de care are nevoie economia Salajului. Pe autostrada Transilvania am platit pana acum cate 26 de milioane de euro pentru fiecare kilometru din cei 50 construiti de americanii de la Bechtel. In Albania, aceeasi americani au taiat muntii in doua cu o autostrada de 15 milioane de euro pe kilometru. Lucrarile la autostrada sunt oprite inca din 2008. La sfarsitul lui 2011, Guvernul Romaniei a hotarat achitarea sumelor prevazute pentru expropierea terenurilor de pe tronsonul de 5 kilometri dintre Nusfalau si Port. Existau chiar promisiuni ca din 2013 vom intra pe autostrada la Nusfalau. „In urma negocierilor Ministerului Transporturilor cu Bechtel, s-a stabilit ca acel tronson de 5 kilometri sa fie executat de catre americani. Lucrarile vor demara cel mai probabil la inceputul anului viitor (nr. – 2012) si, conform negocierilor, tronsonul Nusfalau – Bors trebuie finalizat si predat in 2013”, declara deputatul PDL Lucian Bode in noiembrie 2011. Existau astfel premisele ca din 2013 sa intram pe autostrada care face legatura cu Vestul Europei. Insa, cei 18 kilometri de autostrada promisi de Bechtel nu sunt gata nici macar in proportie de 15 la suta.
Concuram cu Trans-Siberiana
In momentul de fata, pe teritoriul judetului Salaj proiectul s-a oprit la capatul viaductului dintre Suplacu de Barcau si Marca, iar ultimele lucrari s-au efectuat anul trecut pentru consolidarea dealului Port ca sa previna alunecarile de teren. „Autostrada” a ajuns in apropiere de halta Port, unde a fost inchis drumul de acces catre satul Marca. Cele mai realiste scenarii arata ca Autostrada Transilvania va fi finalizata cel mai devreme in 2020, dar ar putea fi terminata si in 2026, dupa 22 de ani de la inceperea lucrarilor. Cert este ca Autostrada Transilvania reprezinta cel mai mare esec din istoria ultimilor ani. Pana acum, pentru 50 de kilometri, statul roman a platit 1,25 de miliarde de euro. Si culmea, Ministerul Transporturilor cheltuieste inca bani si resurse ca sa filmeze din avion stadiul lucrarilor aproape saptamanal, videoclipuri care sunt disponibile pe site-ul ministerului. Din punctul de vedere al duratei de executie, Romania concureaza cu cele mai mari autostrazi din lume, precum Autostrada Trans-Siberiana cu o lungime de 11.000 de kilometri.