Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, ca aproape jumatate dintre inspectorii generali scolari vor fi noi, in urma aplicarii ordonantei privind serviciile deconcentrate, in cazul celorlalti fiind vorba de mentinerea sau de revenirea in functie. „Aproape jumatate din inspectorii generali scolari vor fi noi. Este nevoie de schimbare”, a declarat Andronescu. Ministrul a precizat ca, in cazul celorlalti, este vorba fie de mentinerea in functie, fie de revenirea celor care au mai avut mandate.
Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI) trimite, joi, ordinele de demitere si de numire in functie a tuturor inspectorilor generali scolari si a adjunctilor acestora, precum si a directorilor caselor corpului didactic.
Potrivit unor surse oficiale, MECI va trimite inspectoratelor scolare judetene ordinele de demitere a inspectorilor generali scolari si a adjunctilor acestora, precum si a directorilor caselor corpului didactic. Potrivit acelorasi, surse, ordinele de demitere nu au fost trimise pana in prezent, pentru ca functiile respective nu sunt ocupate de functionari publici, ci de personal contractual, astfel incat nu a fost necesar preavizul. In aceste conditii, joi este termenul limita pentru aplicarea OUG 37 privind deconcentratele. De asemenea, odata cu trimiterea ordinelor de demitere vor fi expediate si ordinele de numire in functie a noilor sefi ai respectivelor institutii, conform surselor citate.
Ordonanta privind deconcentratele, adoptata in 15 aprilie, permite inlocuirea tuturor sefilor de servicii, notificarea fiind trimisa acestora in doua zile pentru a respecta atat 30 de zile de preaviz, cat si cele 32 zile din ordonanta. Ordonanta de urgenta care modifica procedurile de conducere a serviciilor deconcentrate prevede desfiintarea posturilor de conducere din aceste servicii in termen de 32 zile.
Serviciile deconcentrate vor include posturi de director coordonator cu un contract de management pe maximum 4 ani, functiile ce confera calitatea de ordonator credite, inclusiv contractuale, din aceste servicii vor fi desfiintate, posturile de conducatori fiind echivalate celor de secretar de stat.