Meciul dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj a fost suspendat in minutul 27, după izbucnirea unui conflict general, conform deciziei arbitrului Alexandru Tudor. In momentul intreruperii jocului, CFR Cluj conducea, scor 1-0, pe U Cluj, prin golul marcat din penalti de Ricardo Cadu.
Imediat după marcarea golului, intre portarul Mircea Bornescu şi Ricardo Cadu a avut un conflict, cei doi fiind cu greu stăpaniţi de ceilalţi coechipieri. Arbitrul Alexandru Tudor a decis eliminarea lui Cadu şi Bornescu, insă conflictul a continuat in drumul spre vestiare. In cele din urmă, conform imaginilor televizate, Alexandru Tudor a arătat spre vestiare, iar Ioan Andone şi-a chemat jucătorii, aceştia părăsind terenul. După circa 15 minute de intrerupere, Alexandru Tudor a decis ca meciul să nu se mai reia. Componenţii echipei CFR Cluj au plecat de la Cluj Arena cu duba Jandarmeriei, iar conform unor surse din cadrul Comisiei de Disciplină a LPF, echipa patronată de Arpad Paszkany va caştiga meciul: „CFR-ul va caştiga la masa verde intrucat Universitatea Cluj a fost organizator şi nu a putut asigura desfăşurarea partidei in condiţii bune”.