După 0 – 3 pe terenul Craiovei, SCM Zalău nu a reușit mult mai mult nici în disputa de sâmbătă, de pe teren propriu, cu Dinamo București. Formația de la poalele Meseșului a cedat cu 1 – 3, după ce s-a impus în actul de debut cu 25 – 22. Deși zălăuanii au făcut un prim set foarte bun, situația s-a schimbat radical din parțialul secund, dinamoviștii impunându-se cu 25 – 20 după ce au condus pe tot parcursul setului.

Actul trei a fost fără istoric, formația din Capitală, care venea după o victorie în Olanda, în Challenge Cup, impunându-se cu 25 – 14. Zalăul nu a trecut de pragul de 20 nici în parțialul patru, pe care l-au cedat cu 19 – 25.

Cuk și Ramirez Pita au punctat cel mai bine de la echipa zălăuană, iar de la oaspeți, Marelic Marino.

După eșecul de sâmbătă, SCM Zalău rămâne tot pe locul opt, cu șapte puncte, la cinci lungimi în spatele ocupantei locului șapte, Știința Explorări Baia Mare.