Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 va fi efectuată pe 20 noiembrie, a anunțat Ministerul Educației.
Banii pe care-i vor primi elevii sunt cei aferenți lunilor septembrie și octombrie. Începând cu luna decembrie, bursele urmează să fie plătite lunar de către școli, la data de 20 a fiecărei luni.
Sumele acordate vor acoperi luna precedentă și vor fi virați de Ministerul Educației prin intermediul Inspectoratului Școlar.
Cunatumul burselor, în acest an școlar este: bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I; bursa de merit – 450 lei/lună; bursa de reziliență – 300 lei/lună; bursa socială – 300 lei/lună; bursa tehnologică – 300 lei/lună; pentru mamele minore – 700 lei/lună.
Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de sumele alocate de autoritățile administrației publice locale; alte venituri obținute potrivit legii.