Un bărbat de 47 de ani din Valcău de Jos a fost reținut de polițiștii șimleuani după ce, duminică, într-un bar din Șimleu Silvaniei, i-a dat un pumn unui bărbat din Zalău. Acesta din urmă s-a lovit cu capul de perete și a ajuns la spital.
”În urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 47 de ani, din localitatea Valcău de Jos, cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, la aceeași dată, în jurul orei 10.40, în timp ce se afla în incinta unui local din Șimleu Silvaniei, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri, bărbatul de 47 de ani i-ar fi aplicat o lovitură unui alt bărbat, de 37 de ani, din municipiul Zalău, acesta din urmă lovindu-se cu capul de perete. Prin acțiunile lor, cei doi bărbați au tulburat ordinea și liniștea publică, în local aflându-se mai multe persoane”, informează biroul de presă al IPJ Sălaj.
Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei va dispune măsurie legale care se impun.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului din Valcău.