Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecodes Sălaj, împreună cu Brantner – operatorul de salubrizare, derulează campania ”Spune NU sacoșelor de plasctic”.
Una dintre acțiunile puse în aplicare în cadrul campaniei a avut loc zilele trecute, la Value Centre, unde angajații celor doi parteneri au vorbit clienților despre importanța eliminării pungilor de plastic din uzul zilnic al cumpărătorilor. Alternativa sacoșelor din plastic sunt, desigur, sacoșele din materiale textile, acelea de care ne amintim că erau folosite și de bunicii și părinții noștri înainte de apariția ”modei” pungilor colorate din material plastic.
“Spune NU sacoşelor de plastic” este o campanie pe care 𝗔𝘀𝗼𝗰𝗶𝗮𝘁̧𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗗𝗲𝘇𝘃𝗼𝗹𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮𝗿𝗮̆ 𝗘𝗖𝗢𝗗𝗘𝗦 𝗦𝗮̆𝗹𝗮𝗷 a început-o în urmă cu mai bine de un an. Acţiunea noastră, organizată în parteneriat cu Zalău Value Centre şi SC Brantner Environment SRL, a fost un real succes şi de această dată, atât copiii şi tinerii, cât şi adulţii arătându-se interesați de utilizarea sacoșelor din material textil. Fiecare dintre noi putem 𝘀𝗽𝘂𝗻𝗲 𝗦𝗧𝗢𝗣 𝗽𝗼𝗹𝘂𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗰𝘂 𝗽𝗹𝗮𝘀𝘁𝗶𝗰, iar eliminarea sacoşelor din plastic este unul dintre paşii importanţi pentru sănătatea mediului şi a oamenilor”, spun organizatorii campaniei.
Dacă doamnele de la Ecodes și de la Brantenr s-au ocupat, cu precădere, de acțiunea de desenat sacoșe textile împreună cu toți copiii care au dorit să fie parte a distracției, domnii, în frunte cu directorul executiv al ADI Ecodes Sălaj, Cristian-Adrian Pop, și directorul Brantner Sălaj, Andrei Frățilă, au discutat cu clienții și le-au oferit sacoșe textile în schimbul sacoșelor din plastic.
Copiii au primit, pentru implicarea lor, pe lângă sacoşa desenată, creioane din material reciclabil, rigle, caiete din hârtie reciclată, dar şi paie de băut din tulpini de grâu. Toate acestea au fost oferite din partea organizatorilor.