Ultima treapta din Postul Sfintelor Pasti este Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare, in timpul careia credinciosii crestini isi reamintesc si retraiesc ultimele zile din viata Mantuitorului Isus – cu intreaga lor tensiune si drama launtrica, intr-o stare de sobrietate si maretie in acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocainta, dar si de nadejde, fiecare zi avand un inteles si un mesaj foarte clar si adanc.
Il urmam pe Isus in saptamana patimilor si ghidul nostru este preotul Gheorghe Cornea. In dimineata zilei de joi, Isus ii trimite pe Petru si Ioan sa pregateasca locul unde, spre seara, avea sa manance impreuna cu ucenicii Pastile. Inainte de a se aseza la masa, spala picioarele ucenicilor, pilda de adanca smerenie. Asezandu-Se la cina, Isus a binecuvantat painea, a frant-o, a intins-o ucenicilor, zicand: „Luati, mancati, acesta este Trupul Meu”. Apoi luand paharul cu vin si binecuvantandu-L le-a zis: „Beti dintru acesta toti. Ca acesta este Sangele Meu, al Legii celei Noi, care pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor”. Atunci Domnul a statornicit Sfanta Taina a Euharistiei. Tot atunci, Domnul a dezvaluit planurile ticaloase ale lui Iuda, dar si faptul ca toti Il vor parasi – iar Petru se va lepada de El. Apoi au mers impreuna – Domnul si ucenicii Sai – pe muntele Maslinilor. Si lasandu-si ucenicii deoparte sa vegheze, Iisus se departeaza si intra in gradina Ghetsimani. Ingenuncheza si intinde mainile catre cer, iar glasul Sau se indreapta catre Tatal: ,,Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti”. Dar, dintr-o data, gradina se umple de larma. Multime multa si ostasi, cu torte aprinse in maini se apropie de Isus, iar in fruntea acestora este Iuda, care prin sarutare fatarnica Il arata pe Cel pe care-L vanduse pentru treizeci de arginti. Ostasii Il impresoara si-L leaga. Ucenicii incearca sa-L apere, Petru chiar taie urechea lui Malhus, dar Domnul ii linisteste, indemnandu-i sa nu se impotriveasca. De la Ana la Caiafa Iisus sufera batjocuri si umiliri. Judecat in graba de mai marii preotilor, este osandit la moarte. Scuipat, palmuit, biciuit fara mila, Isus rabda totul, privind cu mila spre prigonitorii Sai. Chiar si pe Petru, care se lepadase de trei ori, Iisus il priveste cu dragoste, induiosat de slabiciunea lui. Si Petru, ascunzandu-si fata in maini, plange cu amar.
Joia Mare este ziua in care, de regula, se prepara cele mai importante copturi pascale: pasca, cozonacii cu mac si nuca. Mai demult, cojile oualor folosite la pasca nu se aruncau si nici nu se ardeau. Ele se strangeau cu multa grija intr-un vas special si se aruncau in Sambata Pastelui pe o apa curgatoare crezandu-se ca, astfel, gainile si puii aveau sa fie paziti de uliu peste vara. Conform traditiei, in noaptea ce premerge Joia Mare sau in dimineata acestei zile se deschid mormintele si sufletele mortilor se intorc la casele lor. Pentru intampinarea lor se aprindeau focuri prin curti, in fata casei sau in cimitire, crezandu-se ca, astfel, ei aveau posibilitatea sa se incalzeasca.
Saptamana Patimilor
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...