În municipiul Zalău, 32 de proprietari de terenuri vor fi expropriați pentru cauză de utilitate publică, în vederea demarării lucrărilor la culoarul rutier care va lega Valea Miții de strada Mihai Eminescu.

După ce consilierii locali au aprobat, în ședința din luna septembrie, proiectul de hotărâre privind declanşarea procedurii de expropriere, municipalitatea a afișat lista imobilelor vizate. Vor primi despăgubiri 31 de persoane fizice și compania Silcotub.

Suma acordată este de 316,12 lei fără TVA/metru pătrat pentru terenurile de pe strada Mihai Eminescu, respectiv 92,13 lei fără TVA/metru pătrat pentru terenul deținut de multinațională în Valea Miții, aceasta fiind, de altfel, și cea mai mare suprafață expropriată.

Suma totală a despăgubirilor ce vor fi acordate este de 291.867 lei (58.675 euro), sumele individuale fiind stabilite în baza unui raport întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR.

Cele 32 de parcele au o suprafaţă totală de 41.338 mp, procedura de expropriere urmând a fi demarată pentru suprafaţa de 1.301 mp.

Banii vor fi virați în conturile oamenilor până la finele acestei luni.

Coridorul de mobilitate urbană str. Valea Miții – str. Mihai Eminescu este inclus în Programul Regional Nord Vest 2021-2027. Proiectul, cu o valoare de peste 20 de milioane de euro, include străzile Valea Miții, Maxim Gorki, Nicolae Titulescu, George Coșbuc, Parcului, Mihai Eminescu (parțial) și Vânătorilor. Toate vor fi cuprinse într-un amplu proces de modernizare, atât în ceea ce privește reabilitarea părții carosabile, cât și configurarea și reabilitarea trotuarelor, reabilitarea podurilor și a pasajelor, extinderea sistemului de iluminat public, construirea de canale tehnice subterane pentru telecomunicații și amenajarea de piste de biciclete. Pe întreg culoarul de mobilitate vor fi instalate rastele pentru biciclete, panouri de informare, elemente de accesibilitate și mobilier urban, spațiile verzi vor fi amenajate, va fi introdusă o linie de transport public în comun și vor fi amenajate stații pentru autobuz.