”Toți suntem în șanț, dar unii dintre noi privesc la stele.”(Oscar Wilde)
Ziua bună dragi cititori!
Un înamorat al pildelor hazlii, dar și pline de accente moralizatoare, Pr. Pierre Trevet ne povestește cum, la mănăstirea Notre-Dame, călugării suferiseră din partea hoților mai multe spargeri.
Într-o noapte, pentru că se săturaseră până peste cap de toate aceste vizite nocturne, mai mulți călugări, împreună cu preotul, coborâseră cu toții până în apropierea hoților, ținând în mâini lămpi aprinse și având la ei arme de vânătoare cu alice. Aceștia traseră asupra lor cu focuri de armă, iar călugării ripostaseră trăgând și ei în aer. Câteva luni mai târziu, toată treaba aceasta ajunsese în fața tribunalului. Judecatorul îl interoghează pe părintele Pierre:
”-Părinte, chiar nu vă dați seama că n-ați stat pe gânduri să apucați puștile. Ba chiar puști încărcate! Ați ajuns și să trageți cu ele!…
-Da, domnule judecător, așa e, însă n-am tras decât în aer.
-Dar, părinte, în felul acesta, trăgând în aer ați tras de fapt înspre Dumnezeu!”
La care părintele răspunde: ”Sper că nu l-am nimerit!”
Dragilor, multora dintre noi ne este foarte greu să facem diferența între cerul atmosferic și Cerul, care este însuși Dumnezeu. Creștinismul poartă în esență vestea cea bună: Cerul există!
Omul nu este singur responsabil de univers, iar Cerul nu este un vid nesfârșit. Universul nu se mărginește la ceva palpabil. Nu-l vedem pe Dumnezeu, nu reușim nici măcar să ne dăm seama de mișcarea de rotație a Pământului în jurul Soarelui sau de undele Hertz, dar suntem convinși de existența lor.
Cerul poate schimba toată perspectiva noastră actuală.
Din păcate, astăzi se trăiește un creștinism cu mai puțin Iisus și mai multă solidaritate comunitară. Biserica se dorește a fi redusă la o instituție filantropică din care să lipsească Tainele.
Se investește în proiecte de salvare a bisericilor ca și patrimoniu cultural, și asta e foarte bine, dar esențialul este să salvăm miezul, esența. Trăim vremurile în care oamenii vor persepectiva formelor și nu a fondului, a expresiei și nu a conținutului.
Vă invit să schimbăm persepectivele! Tot binele!