Comercianții au obligația de a informa cumpărătorii cu privire la reducerea volumului sau a greutății unui produs de consum, în condițiile menținerii aceluiași preț.

Această prevedere este cuprinsă în Ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) care a fost publicat marți, 10 septembrie, în Monitorul Oficial. Noile reguli intră în vigoare în 30 de zile d ela publicare.

Reglementarea țintește fenomenul cunoscut ca “shrinkflation” (inflație prin micșorare). Comercianții vor fi obligați să afișeze un mesaj pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile de la punerea la raft a produsului. Mesajul va conține o poză cu produsul și o mențiune că este vorba de un “produs cu volum/greutate redusă, dar preț a rămas același”. Regulile nu se aplică la cumpărăturile online.

Încălcarea prevederilor atrage amenzi cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei și oprirea temporară a vânzării produsului respectiv până la informarea corectă a consumatorilor.

ANPC a propus acest ordin încă din luna mai, măsura fiind anunțată săptămâna trecută de premierul Marcel Ciolacu

“Este gata și ordinul președintelui ANPC de stopare a fenomenului prin care comercianții scad gramajul produselor, dar lasă prețurile la fel. Această formă de înșelăciune împotriva consumatorului se încheie astăzi”, a spus Ciolacu.