În comuna Vârșolț se muncește la foc continuu, drept dovadă fiind cele 11 proiecte de investiție finalizate, din cele19 implementate la nivelul comunității, la momentul la care vorbim. Breda Lajos este unul dintre cei mai experimentați primari pe care îi are Sălajul. Om de aleasă omenie, dedicat prin muncă asiduă și implicare continuă în rezolvarea problemelor comunei Vârșolț, edilul este mai presus de toate un bun comunicator, un manager priceput al comunității pe care o conduce și un lider de nădejde, pe care oamenii se pot baza întotdeauna. Edilul se află în prag de a începe, în luna septembrie, cel de-al optulea mandat în fruntea primăriei Vârșolț. A câștigat alegerile cu un procent covârșitor de 75 la sută, și privește cu speranța că viitorul se conturează frumos și realist pentru cetățenii vârșolțeni. Primarul este, printre altele, și membru în Consiliul Director al Asociației Comunelor.
Lucrări finalizate
S-au terminat lucrările la 11 proiecte de investiții derulate la nivelul comunei Vârșolț, în ultima perioadă, și aici amintim: dispensarul medical, clădirea Primăriei, grădinița, Școala nr.2, sistemul de iluminat pe becuri cu leduri, teren de fotbal, sală de sport, asfaltări pe toate străzile din intravilan (Recea, Recea Mică), Cămin Cultural Recea Mică. Toate aceste obiective terminate cu brio au fost gândite și duse la bun sfârșit prin efort susținut atât din partea administrației locale, cât și a tuturor celor implicați, pentru creșterea nivelului de trai din comuna Vârșolț. Finanțările au fost suportate prin diverse programe naționale, europene și din bugetul local. Pentru că fiecare bănuț este bine drămuit și chibzuit de către primarul Breda Lajos și echipa sa.
Investiții la care se lucrează intens
Lucrările se desfășoară în grafic la blocul ANL din Vârșolț, care, conform spuselor edilului, va fi finalizat în totalitate undeva la finalul lunii octombrie sau cel târziu în luna noiembrie a acestui an. Investiția însumează 2 milioane de lei și vine prin intermediul Agenției Naționale pentru Locuințe. Și Primăria participă la acest proiect, cu suma de 400.000 lei, bani folosiți pentru centrala termică, introducerea apei, canalizării și electricității pentru cele 32 de apartamente.
Următorul proiect vizează introducerea canalizării pentru localitățile Recea și Recea Mică. Valoarea totală este de 17 milioane lei și deja se lucrează. Urmează modernizarea străzilor din Vârșolț, proiect amplu, bun pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, care costă 15 milioane de lei. Este licitat și s-a semnat documentația pentru proiectul privind extinderea canalizării în Vârșolț, special pentru cartierul cetățenilor de etnie romă. O altă lucrare importantă pentru domeniul învățământului este reabilitarea Școlii Gimnaziale nr.1, prin PNRR, cu o valoare a investiției de 2,5 milioane de lei. De asemenea, vor fi dotări în instituțiile de învățământ de la nivelul comunei, în sumă de 80.000 lei. Peste aproximativ o lună de zile, va fi finalizat și podul peste râul Crasna.
Administrația locală a semnat, de asemenea, un contract cu o firmă de profil pentru realizarea a 10 kilometri de drum agricol, parte din infrastructura rutieră a comunei Vârșolț. Banii vin prin AFIR, iar în acest caz vorbim despre 1milion de euro.
Se introduce apa la Verveghiu, unde sunt aproximativ 20 de case. Investiția PNRR valorează 2,5 milioane lei. Se intenționează să se facă racordări la fiecare casă, să se monteze hidranți, ca toată lumea să fie mulțumită. Urmează ca în perioada imediat următoare (2-3 luni), să se prezinte firma responsabilă și să înceapă lucrările.
Pe lista obiectivelor îndrăznețe de viitor este proiectul prin care se intenționează racordarea la rețeaua de gaz pentru comuna Vârșolț. Se lucrează intens ca acest lucru să se concretizeze, îndată ce circumstanțele o vor permite.
Cu avânt înainte, pentru oameni
În data de 13 iunie 1996, Breda Lajos era ales pentru prima dată primar al comunei Vârșolț. De atunci s-au făcut 28 de ani, perioadă în care Vârșolțul s-a schimbat radical, în bine. Sutele de proiecte implementate și finalizate de atunci încoace ne demonstrează că se poate. Important este să vrei să faci treabă și să te intereseze soarta comunității. Astfel că, dacă trecem azi prin comuna Vârșolț, avem impresia că poate concura cu orice sat sau comună din spațiul european. Curățenia este peste tot la ordinea zilei, edilul fiind fost cadru militar. Oamenii sunt primitori și buni gospodari. În pragul noului său mandat care îl va pune încă o dată în poziția de lider al comunei, pentru încă patru ani, Breda Lajos a ținut să transmită un mesaj tuturor vârșolțenilor. ,, Oamenilor le spun așa: eu sunt realist și nu promit multe lucruri care știu că nu se pot face. Proiectele le vom duce la capăt, pentru binele nostru, al tuturor. Sunt aici, în slujba voastră și știți că ușa mea vă este deschisă la orice oră din zi sau din noapte. Mulțumesc încă o dată, pe această cale, pentru încrederea acordată, și cred că împreună vom face lucrurile așa cum trebuie, să fie bine pentru comuna Vârșolț. Drept urmare, nu ne rămâne decât să zicem: cu avânt înainte, și cu Dumnezeu alături, voi răspunde prezent, alături de echipa administrației, pentru nevoile oamenilor”, a conchis edilul.