Alocaţiile de stat pentru copii achitate în luna iunie 2024 au depăşit, la nivel național, 1,23 miliarde de lei, suma medie plătită fiind de 335,84 lei pe beneficiar.
Alocațiile se plătesc prin agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, iar Sălajul ocupă locul 5 pe țară în ceea ce privește valoarea sumei medii plătite.
Potrivit statisticilor oficiale, în luna iunie a acestui an, au beneficiat de acest ajutor 3.662.447 copii, cei mai mulţi fiind din Bucureşti (373.958) şi din judeţele Iaşi (202.427), Suceava (139.013), Constanţa (128.035) şi Cluj (125.745).
Cei mai puţini beneficiari au fost în judeţele Tulcea (33.707), Caraş-Severin (38.077), Covasna (38.433) şi Mehedinţi (38.928).
Cu privire la suma medie plătită, aceasta a avut cea mai mare valoare în judeţele Botoşani (343,24 lei), Caraş-Severin (341,97 lei), Ilfov (339,96 lei), Cluj (339,42 lei), Timiş (339,36 lei) şi Sălaj (339,29).
La nivelul județului Sălaj, la o populație de 210. 576 de locuitori, sunt 43.626 de beneficiari de alocație. Suma totală plătită în iunie a fost de 14.802.056 lei.
Alocaţia este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, dar care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora, și copiilor cetăţenilor străini şi ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi în România, dacă locuiesc împreună cu părinţii.
Valoarea alocației este de 719 lei/lună pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, 292 lei/lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, 719 lei/lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copiilor cu handicap.