Polițiștii rutieri sălăjeni sunt pe toate șoselele sălăjene, până duminică, și vor folosi toate mijloacele tehnice din dotare pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Acțiunea SPEED este organizată în perioada 5 – 11 august, conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), informează IPJ Sălaj.

Polițiștii folosesc în aceste zile toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliției Române.

Necesitatea acestei acțiuni este întărită de statistica care arată că, numai în primele 6 luni ale acestui an, au avut loc 8 accidente rutiere grave din cauza vitezei excesive. În aceste accidente au decedat trei persoane și alte șase au fost rănite grav.

”Astfel, 11,11% din totalul accidentelor grave a avut viteza drept cauză generatoare. În România, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi. Recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri”, precizează reprezentanții IPJ Sălaj.

Și pentru pietoni, polițiștii transmit sfaturi: să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor „Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, să evite să pună conducătorii de autovehicule în situația de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate și să constituie prin comportamentul lor un exemplu pozitiv pentru cei mici.