Taxa CfD, destinată finanțării mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență pentru tehnologiile energetice cu emisii reduse de carbon, va fi plătită de furnizorii de energie. Implicit, furnizorii vor recupera de la clienți.
Potrivit calculelor ANRE, costul suplimentar pentru o gospodărie cu un consum mediu lunar de 300 de KW/h va fi de aproximativ un leu pe an.
”Contravaloarea Contribuţiei CfD este suma exprimată în lei, plătită de către consumatorii de energie electrică din România, este colectată de către furnizorii de energie electrică activi pe piața cu amănuntul de energie electrică din România, respectiv de producătorii de energie electrică care alimentează locuri proprii de consum şi/sau furnizează energie electrică consumatorilor racordaţi la barele centralelor și este virată în fondul de lichiditate CfD, în conformitate cu prevederile art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 318/2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea și funcționarea mecanismului de sprijin prin Contracte pentru Diferență pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon”, se arată în proiectul ANRE.
ANRE va colecta taxa de la furnizorii de energie electrică activi pe piața cu amănuntul de energie electrică din România; de la producătorii de energie electrică pentru energia electrică consumată din producția proprie la locuri proprii de consum și pentru care datorează tariful pentru serviciul de distribuție/ transport; de la producătorii de energie pentru energia electrică furnizată consumatorilor racordați la barele centralelor și pentru care se datorează tariful pentru serviciul de distribuție/transport.
Noua taxă va ajunge undeva la 0,2 lei pe MW/h și va fi inclusă pe facturi de la 1 aprilie 2025.