Un bărbat de 49 de ani, din Cizer, a ajuns în arest pentru 30 de zile, acuzat că a violat și agresat sexual o fată în vârstă de 13 ani.

În urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Ulterior, a fost prezentat unui procuror, care a cerut arestarea preventivă pentru C.S.N, măsură admisă de judecător în cursul zilei de vineri, 19 iulie. .

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în cursul lunii aprilie, bărbatul în cauză ar fi întreținut un raport sexual forțat, cu o persoană minoră, de 13 ani.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului în cauză, acuzat de comiterea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.