Dragi cititori, Monseniorul Vladimir Ghika spunea că viața este frumoasă prin ceea ce este, mai frumoasă încă prin ceea ce ascunde și mult mai mult încă, prin ceea ce dobândește.

În lupta noastră pentru recuperarea invizibilului și pentru a vedea sau a simți nevăzutul, vă propun astăzi o reflecție asupra harului divin. Ce este harul divin? Este o iluzie, o născocire? Sau este un sentiment și o dispoziție reală, concretă? Vă asigur, dragilor, că este o stare efectivă, neîndoielnică și indispensabilă.

Grațierile acordate de stat, ne spune același Vladimir Ghika, nu operează cum trebuie decât atunci când legiuitorul este în stare de grație. La fel este și cu noi, oamenii. Lucrurile nu sunt greu de făcut sau de obținut, greu este să ne punem în starea necesară pentru a le face. Și cum ne transpunem în această dispoziție? De ce ne este greu să iubim, să iertăm, să practicăm virtuțile? De ce ne confruntăm cu teribilisme tot mai mari și cu responsabilități tot mai împotmolite? Pentru că noi nu suntem în stare de har.

Harul este starea de grație în care se află un suflet care își trăiește viața conform cu legile lui Dumnezeu. Harul este cea mai înaltă onoare făcută unei creaturi. Harul este un dar supranatural pe care Dumnezeu ni-l face, prin meritele lui Iisus Christos pe cruce, pentru ca noi să fim fericiți pe pământ și să devenim demni pentru viața veșnică. Această vigoare suprafirească este un ajutor interior care ne predispune la a face binele, o forță care ne îmboldește să cooperăm cu inspirațiile cerești. Prin suflet și har putem depăși mereu ceea ce ne depășește. Harul se dobândește și crește prin practicarea Sfintelor Taine și se pierde prin trăirea unei vieți neconforme cu codurile morale instituite de Dumnezeu.

Mântuitorul, așezat pe marginea fântânii lui Iacob, îi spunea samarinencei: ”Ah, dacă ați cunoaște darul lui Dumnezeu!” Acest dar al lui Dumnezeu, care-l ridică deasupra tuturor bunurilor acestei lumi, nu este altul decât harul sfințitor.

Filosoful Nicolae Turcan recunoaște că, ”în absența harului, prăbușirea pare unica noastră definiție cu care ne obișnuim odată cu viața care trece.” Tot el spune că harul lui Dumnezeu este capabil să transfigureze totalitatea insignifianței noastre în frumusețe și să înlocuiască acel ”Totul este nimicnicie” cu ”Totul este frumusețe”.

Dragi cititori, există o stare și o simțire mai înaltă decât viața spiritului uman. Să nu-i interzicem gândirii noastre să o scruteze și să îndrăznim să facem o experiență de trăire. Altfel, vom pierde ceea ce am căutat o viață întreagă, chiar fără să știm.

Vă invit la reflecție!

Post Views: 93