Consilierii județeni au aprobat, în ședința de vineri, 28 iunie, proiectul privind dotarea Spitalului Județean de Urgență Zalău cu aparatură medicală în vederea diagnosticării și tratării cancerului.

Investiția, care se ridică la aproximativ 5 milioane de euro, este depusă pentru finanțare europeană în cadrul Programului Sănătate.

Spitalul Județean de Urgență Zalău va fi dotat cu echipamente medicale care vor fi utilizate în diagnosticarea, monitorizarea și tratarea pacienților oncologici.

„Se va achiziționa o instalație de rezonanță magnetică RM și un CT pentru diagnosticarea și monitorizarea pacienților oncologici, timpul de așteptare în vederea efectuării investigațiilor imagistice reducându-se considerabil; se va achiziționa un echipament pentru chirurgie minim invazivă asistată robotic care va avea un rol extrem de important în excizia tumorilor în limite de siguranță oncologică, cu o precizie mult superioară comparativ cu laparoscopia standard. Tehnologia sa avansată, cu mișcări intuitive și dexteritate de neegalat permite chirurgului urolog să navigheze în structuri anatomice complexe cu precizie și control sporit, reducând astfel riscul de complicații, precum și timpul de recuperare a pacientului. Cu ajutorul acestui robot chirurgical întreaga patologie oncologică urologică (adenocarcinomul de prostată, tumorile vezicale infiltrative, tumorile uroteliale înalte, tumorile renale, tumorile de glandă suprarenală, patologia retroperitoneală) va fi tratată la cele mai înalte standarde; se va achiziționa de asemenea un sistem cu micro-ultrasunete de înaltă rezoluție care va oferi cea mai practică soluție pentru urologi de a efectua biopsii țintite într-un flux de lucru standard pentru patologia oncologică urologică, în special a cancerului de prostată”, precizează administrația județeană.