Dragi cititori, spiritul mundan, în lipsă de hrană spirituală se atrofiază. Astăzi calendarul bizantin ni-l portretizează pe Sfântul Ilarion cel Nou a cărui viață este o mărturie concretă despre urmările supranaturale și prolifice ale unei vieți de post și rugăciune.

Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, a trăit în secolul IX, în timpul împăratului iconoclast Leon Armeanul. El a mers pe calea călugăriei încă din tinerețe, de la vârsta de numai 20 de ani, purtându-și suferințele după modelul lui Christos Cel răstignit și subordonându-și cu profundă determinare pasiunile fizice. El a petrecut mulți ani ca pustnic, iar pentru a-și desăvârși virtuțile a trăit o perioadă într-o chilie, îndeletnicindu-se cu rugăciunea și studierea Scripturii.

Viața sa sfântă a fost gratificată de Dumnezeu, iar Ilarion a primit în dar capacitatea de a face miracole, astfel el a vindecat atât fizic, cât și sufletește mulți bolnavi. Desăvârșitul sihastru strălucea ca un soare printre oameni, remarcându-se prin caracterul blând, cumpănit și înțelept. A murit în perioada persecuției iconoclaste, apărând până la ultima suflare icoana Mântuitorului.

Ilarion ne-a lăsat moștenire o bogată antologie de lucrări spirituale și îndrumări morale pentru toți cei care doresc să facă o experiență vie de credință. Lupta pentru șlefuirea caracterului a făcut din Ilarion un atlet al virtuților, a cărui viață merită așezată pe soclurile conștiințelor.

Crucea lui Christos a fost pentru el călăuză, pansament, refugiu și scară spre Rai. Inspirați de aceste perspective și convingeri, să reflectăm împreună asupra valorii și semnificației crucii Mântuitorului. Să înțelegem că frângerile noastre primesc valoare și sens doar dacă sunt purtate în numele unui postulat care le transcende și că măreția noastră sufletească, asemenea unei statui în calea sa către excepțional, este cu atât mai nobilă, cu cât este mai profund ”rănită”.

Post Views: 28