Până la finalul acestei luni, am putea afla firma care va construi Tunelul Meseș, parte din Autostrada Transilvania, după ce italienii de la WeBuild și-au retras contestația formulată în instanță împotriva turcilor de la Makyol. La finele săptămânii trecute, în 10 mai, Curtea de Apel București a luat act de cererea de renunțare la judecata plângerii și i-a obligat pe italieni să le plătească turcilor 6000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit sentinței publicate pe site-ul instanței.

Cum termenul estimat comunicat în SEAP pentru desemnarea câștigătorului este 31 mai, iar conflictul care bloca procedura a fost soluționat, sunt șanse mari să aflăm în curând executantul lucrării.

Italienii de la WeBuild au contestat la Curtea de Apel București decizia CNSC favorabilă turcilor de la Makyol, care solicitaseră anterior anularea unei solicitări de clarificări a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Tot CNSC respinsese ca inadmisibilă cererea de intervenție a WeBuild, astfel că italienii au apelat la instanță pentru tranșarea problemei.

Vă reamintim că CNSC a dat dreptate turcilor de la Makyol în dosarul cu CNAIR. Mai exact, constructorul a primit câștig de cauză în ceea ce privește contestația depusă împotriva Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care ceruse clarificări suplimentare de la Makyol privind oferta financiară pentru contractul de realizare a lotului Poarta Sălajului-Zalău-Nușfalău, cu o valoare de 8 miliarde lei.

După ce, în ianuarie, compania Makyol din Turcia câștigase din punct de vedere al evaluării ofertelor tehnice lotul Poarta Sălajului-Zalău-Nușfalău, inclusiv Tunelul Meseș, parte din A3, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a cerut clarificări.

Turcii au transmis clarificările, dar au depus și contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). În 15 martie, CNSC a admis contestația turcilor și a dispus remedierea situației.

A fost a doua contestație pe care turcii au depus-o într-un singur an de la lansarea licitației pentru tronsonul exclusiv sălăjean al Autostrăzii Transilvania. Prima contestație a vizat clarificările pentru oferta tehnică, iar cea de-a doua clarificările cerute de CNAIR pentru oferta financiară. Mai exact, CNAIR le-a cerut turcilor să justifice prețurile din oferta declarată admisibilă. Compania Makyol a susținut că a răspuns clar și detaliat solicitării de clarificare, dar că nu recunoaște legalitatea clarificării CNAIR, motiv pentru care a contestat-o.

Următorul blocaj, finalizat destul de rapid, din fericire, a fost creat de acțiunea în instanță a italienilor de la WeBuild.

Licitația pentru lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, cu tunelul de aproape 3 kilometri prin Meseș, a fost lansată în urmă cu mai bine de un an, pe 10 februarie 2023.

Până la termenul limită, în vara anului trecut, s-au depus șapte oferte pentru realizarea Tunelului Meseș. Au fost interesați de lucrare Asocierea SA & PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o (România – Bosnia Herțegovina); WEBUILD SPA – MILANO (Italia); IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. (Turcia); Asocierea MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. – OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (Turcia); MAPA INSAAT VE TICARET A.S. (Turcia); Asocierea NUROL INSAAT VE TICARET A.S. – DUYGU TAAHHÜT VE İNŞAAT A.Ş. (Turcia); Asocierea TEKFEN INSAAT VE TESISAT A.S. – DOGUS INSAAT VE TICARET A.S. (Turcia).

Execuția subsecțiunilor Poarta Sălajului- Zalău și Zalău- Nușfalău (cu o lungime totală de 41 de km) este o lucrare complexă, ce implică și execuția Tunelului Meseș, cu două galerii, în lungime de 2,89 km și cu 2 benzi de circulație pe sens, precum și construcția a 65 de viaducte, poduri și pasaje.

Durata de realizare a contractului este de 78 de luni, din care 18 luni destinate proiectării și 60 de luni pentru execuție. Sursa de finanțare va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.

,

.