Dăunătorii pot amenința plantele de cultură (de exemplu, legumele, pomii fructiferi, cerealele etc.), cauzând pagube semnificative și afectând recolta.

Una dintre metodele ce se utilizează adesea împotriva acestora este efectuarea tratamentelor chimice cu insecticide, iar un produs folosit frecvent este insecticidul Coragen, care este eficient împotriva unui spectru larg de dăunători, în cadrul a numeroase culturi. 

Ce este Coragen?

Coragen este un insecticid cu activitate sistemică locală și transalminară, conținând 200 g/l clorantraniliprol sub formă de suspensie concentrată în apă. Este recomandat pentru combaterea unui spectru larg de insecte dăunătoare în diverse culturi, precum măr, prun, cais, piersic, nectarin, porumb, legume, vită de vie și cartofi.

Utilizând acest produs în timpul perioadei de vegetație, atât preventiv, cât și curativ, te asiguri că vei proteja culturile de dăunători, datorită acțiunii rapide asupra sistemului muscular al acestora. Acest insecticid are o eficacitate de lungă durată (14-21 de zile) și rezistă la spălare, mai exact, ploaia survenită la 2 ore după tratament nu afectează eficacitatea produsului. Coragen acționează prin contact, ingestie și absorbție cuticulară.

Cum se aplică Coragen? 

Coragen se aplică prin pulverizare foliară, respectând cu strictețe recomandările de pe etichetă. Aceste recomandări oferă informații despre doza corectă, fenofaza potrivită de aplicare, timpul de pauză, precum și alte măsuri de siguranță.

Este important să folosești doza corectă pentru a asigura eficacitatea și siguranța tratamentului, de aceea, trebuie să calculezi și să aplici produsul conform instrucțiunilor de pe etichetă. De asemenea, selectarea momentului potrivit pentru aplicare, ținând cont de fenofaza culturii este și ea foarte importantă pentru maximizarea eficacității produsului și minimizarea impactului asupra mediului.

Mai mult, trebuie să ai în vedere și timpul de pauză, ce reprezintă perioada de timp ce este necesar să treacă între aplicarea insecticidului și recoltare. Acesta variază în funcție de cultură, fiind menționat de către producător, în cazul fiecărei culturi omologate. În plus, trebuie să respecți toate măsurile de siguranță, inclusiv utilizarea echipamentului de protecție adecvat, manipularea corectă a produsului și evitarea expunerii directe la substanța activă.

Pe lângă respectarea recomandărilor specifice pentru aplicarea corectă a Coragenului, este esențial să integrezi și strategii de management a dăunătorilor mai ample. O astfel de strategie presupune ca la efectuarea tratamentelor împotriva dăunătorilor, să se alterneze, utilizând insecticide cu substanțe active diferite, care au moduri de acțiune și spectre de acțiune diferite. 

Această este o practică recomandată pentru a acoperi un spectru cât mai larg de dăunători și pentru a preveni dezvoltarea rezistenței acestora la o anumită substanță activă.

Prin alternarea între produse chimice diferite, se reduc șansele că dăunătorii să dezvolte rezistență la un anumit insecticid, contribuind astfel la menținerea eficacității tratamentelor. De exemplu, pe lângă aplicarea tratamentelor cu Coragen, este important să efectuezi tratamente în fenofazele cheie, adaptate specificului culturii, alternând cu un produs precum insecticidul Decis.

Ce este Decis?

Insecticidul Decis este o soluție concentrată emulsionabilă care conține deltametrin în proporție de 100 g/l. Este conceput pentru combaterea unei game variate de dăunători aflați în stadiul de adult și larvă din culturile legumicole și de cereale păioase. 

Acest insecticid este destinat utilizării în perioada de vegetație, atunci când semnele indică prezența dăunătorilor în cultură, asigurând astfel o dezvoltare normală a plantelor și protejând calitatea recoltelor împotriva pagubelor produse de aceștia.

Modul de acțiune al deltametrinului, un piretroid de sinteză, constă în paralizarea sistemului nervos al insectelor. Acesta acționează rapid asupra dăunătorilor, inducând un efect de “șoc” care determină paralizia și, în cele din urmă, moartea acestora.

Utilizând insecticidul Decis conform instrucțiunilor de pe etichetă, poți obține rezultate eficiente în combaterea dăunătorilor și protejarea culturilor. În plus, este important să aplici produsul în momentul potrivit, în doza adecvată și să respecți timpul de pauză specific, pentru o utilizare responsabilă.

În concluzie, atunci când vine vorba de protejarea culturilor tale, este important să ai în vedere că dăunătorii pot avea un impact semnificativ asupra recoltei, fiind o amenințare constantă pentru plantele de cultură, precum legumele, pomii fructiferi și cerealele. Pentru a gestiona această problemă, folosirea tratamentelor chimice, cum ar fi Coragenul, se dovedește a fi o soluție eficientă.

Acest insecticid este omologat pentru combaterea unui spectru larg de dăunători și te va ajuta să îți protejezi cu succes culturile. Asigură-te că respecți cu strictețe instrucțiunile de pe etichetă atunci când vei aplica produsul, pentru a efectua un tratament eficient și sigur.

În plus, pentru a preveni dezvoltarea rezistenței dăunătorilor, este recomandată alternarea cu insecticide cu substanțe active diferite, precum insecticidul Decis. Prin adoptarea acestei abordări responsabile, vei contribui la menținerea sănătății culturilor tale și la obținerea unei recolte abundente și de calitate.

(p)