Peste 350 de amenzi au aplicat polițiștii sălăjeni, de vineri până duminică. Au fost vizați vitezomanii, șoferii care conduc băuți sau drogați, cei care conduc fără permis sau cu permisul suspendat sau cei care depășesc neregulamentar.
Acțiunea rutieriștilor a fost cu rost pentru creșterea gradului de siguranță în trafic pentru că 157 de șoferi au fost depistați depășind viteza regulamentară, vreo 30 de șoferi nu purtau ceturi, nu au acordat prioritate sau au vorbit la telefon în timpul șofatului.Alți 24 de șoferi au rămas pietoni, iar patru șoferi au rămas fără mașină, fiindu-le reținute certificatele. Mașinile acestora prezentau defecțiuni tehnice care au pus în pericol siguranța rutieră.
”În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 916 persoane, au fost verificate 872 de autovehicule, iar ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 352 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 104.230 de lei. Din totalul sancțiunilor aplicate, 157 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 20 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, două sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere și alte 4 sancțiuni pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”. Totodată, au fost aplicate 4 sancțiuni pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, iar 165 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere. De asemenea, au fost aplicate 24 de sancțiuni conform prevederilor O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora și au fost sancționate 40 de transporturi de mărfuri generale”, precizează biroul de presă al IPJ Sălaj.
Acțiunea rutieriștilor a avut și scop educativ. Conducătorii auto opriți în trafic au fost informați de polițiști despre faptul că un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.