Vineri, la orele prânzului, zeci de angajați ai Poliției, Jandarmeriei și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență s-au înarmat cu lalele și au împânzit centrul municipiului.

În ținute de sărbătoare, tinerii frumoși ai Ministerului Afacerilor Interne au făcut senzație printre doamne, impresionate de atenția pe care le-au oferit-o de 8 martie. Fie pietoni, fie șoferițe, doamnele și domnișoarele au fost oprite pentru o floare și o urare caldă, bineînțeles, alături de zâmbetele chipeșilor care, de regulă, sunt întâlniți în situații de criză, când fețele lor sunt serioase.

”Într-o zi atât de specială, dedicată femeilor, am ales să ne aratăm recunoștința și respectul față de cele mai frumoase și gingașe ființe, dăruindu-le gândurile noastre bune și încercând să le aducem zâmbetul pe buze. Polițiști, jandarmi și pompieri, înarmați cu multă recunoștință, au oferit flori, felicitări și gânduri bune, doamnelor și domnișoarelor care au trecut prin zona centrală a municipiului Zalău”, au transmis reprezentanții structurilor M.A.I.