Sfinții 42 de martiri din Amoreea (Frigia, Asia Mică) au fost ofițeri și ocârmuitori ai cetății bizantine Amorium (Amoreea), una dintre cele mai importante cetăți ale Imperiului Bizantin în secolul al IX-lea.

În timpul războiului dintre Împăratul Bizantin Teofil Iconoclastul (829-842) și saracini, aceștia din urmă au reușit să încercuiască orașul Amoreea. În urma trădării comandantului militar Baditses, Amoreea a fost capturată și 42 dintre generalii săi au fost prinși și trimiși în Siria.

În timpul celor șapte ani de prizonierat, saracinii au încercat în van să-i convingă pe captivi să renunțe la creștinism și să accepte Islamul. Prizonierii au rezistat cu dârzenie la toate ofertele seducătoare și și-au păstrat cu curaj credința în fața amenințărilor teribile. După multe torturi care nu au reușit să înfrângă voința soldaților creștini, aceștia au fost condamnați la moarte, saracinii sperând să le clatine hotărârea. Soldații au rămas de neclintit, spunând că profeții Vechiului Testament au adus mărturie despre Christos, în timp ce Mohamed s-a autodenumit profet fără nici un fel de mărturie care să-i susțină pretenția.

Toți cei 42 de comandanți au fost uciși, în ziua de 6 martie 845, prin decapitare, iar trupurile aruncate în Eufrat. După un timp, creștinii le-au găsit trupurile scoase de valuri la mal și le-au îngropat cu onoarea cuvenită.

Dragi cititori, Fericitul episcop Ioan Suciu, în capodopera sa, ”Eroism”, spunea că ”adevărul sugrumat și înmormântat intoxică viața mincionoasă” și că adevărurile duse în ”lagărul de concentrare al ideilor”, care sunt biblioteca și uitarea, interpelează neîncetat omenirea și viața noastră tumultuoasă.

Să ne străduim să ținem pe primul plan al conștiinței aceste adevăruri pentru care au luptat sfinții și să nu le îngropăm în rătăcirea noastră morală. În acest melanj zilnic de minciuni și iluzii, fie ca aceste acte martirice să ne trezească din amorțeală și să ne țină verticali.

Post Views: 701