Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune ca toate camerele de rovinietă să verifice și asigurarea obligatorie auto. Iar șoferii care vor fi prinși că circulă cu RCA expirat să plătească amenzi uriașe.
ASF a făcut mai multe propuneri în ceea ce privește modificarea legii asigurărilor auto. De exemplu, fiecare amendă de circulație va crește punctajul bonus-malus, ceea ce înseamnă că șoferul va plăti mai mult pentru RCA.
Iar cei care întârzie cu achitarea asigurării auto obligatorii vor intra într-un registru al rău-platnicilor, similar cu biroul de credite bancar.
Noul sistem bonus-malus
Sistemul bonus-malus e modul prin care se stabilește prețul asigurării RCA în funcție de vârsta și istoricul auto al șoferului.
Propunerea ASF este ca cei care nu au produs accidente, nu au primit amenzi de circulație și își plătesc la timp prima de asigurare să primească bonusuri.
În schimb, șoferii care încalcă regulile de circulație să plătească în plus pentru o asigurare auto obligatorie.
Astfel, se propune acordarea de reduceri sau majorări ale primei de asigurare, în funcție de criterii precum:
- istoricul de daune plătite;
- natura și severitatea prejudiciilor produse pentru care s-au achitat despăgubiri, respectiv vătămări corporale sau decese;
- conducerea vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice și/sau a substanțelor cu efect pshihoactiv;
- oferirea unor informații false la momentul încheierii contractului RCA;
- nerespectarea continuității obligației de asigurare RCA pentru o perioadă mai mare de 30 de zile;
- contravențiile și sancțiunile aplicate de către personalul Poliției Române privind încălcarea regulilor pentru circulația vehiculelor care denotă un comportament neadecvat în trafic ce conduce la un risc ridicat de accidente.
Apare asigurarea RCA în rate
ASF propune ca asigurarea auto obligatorie să poată fi achitată și în rate. Conform documentului, ratele vor putea fi lunare, trimestriale sau semestriale.
Va rămâne însă la alegerea cumpărătorului dacă apelează la această facilitate, sau nu. În schimb, firma de asigurări va fi obligată să permită plata în rate a primei, dacă beneficiarul va solicita acest lucru.
Se aplică, însă, doar în cazul contractelor pe 12 luni. Iar asigurătorul poate refuza ofertarea în rate dacă solicitantul înregistrează restanțe de plată pentru polițe RCA sau alte tipuri de asigurări.
Ceea ce înseamnă că va fi conceput un sistem de raportare similar cu un Birou de Credite bancar, prin care cei care nu-și plătesc la timp asigurarea sunt înscriși pe o listă negativă.
Tot printr-o paralelă cu sistemul bancar, asigurătorul va primi dreptul de a debita direct contul asiguratului, până la suma care acoperă ratele.
Nu mai e nevoie de documente justificative pentru decontarea reparațiilor
Noua lege prevede că păgubitul nu mai trebuie să aducă documente care să justifice calitatea reparației.
Propunerea ASF este ca decontarea reparațiilor să se facă astfel:
- La solicitarea persoanei prejudiciate, despăgubirile pot fi achitate anticipat reparației bunului avariat, cu excepția situației vehiculelor care au suferit deficiențe majore sau periculoase conform Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, cu modificările și completările ulterioare.
- Excepția prevăzută la aliniatul anterior nu este aplicabilă în următoarele situații:
- vehiculul a fost încadrat în situația de daună totală economică;
- vehiculul a fost înstrăinat avariat;
- vehiculul a fost radiat din circulație.
„În vederea asigurării repunerii în circulație a vehiculelor care au suferit avarii tehnice. În această situație, informațiile cu privire la vehiculele care au suferit avarii asupra celor menționate în alineat vor fi transmise către RAR în vederea asigurării respectării prevederilor legale privind verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice”, se precizează în motivarea ASF, citată de economica.net.
Camerele de rovinietă vor verifica și asigurarea obligatorie
Din toamnă, șoferii care circulă fără RCA vor putea fi amendați și prin sistemul de camere al CNAIR.
Prin modificările aduse legii RCA, camerele de rovinietă vor putea fi folosite și pentru a verificarea valabilitatea asigurării.
Sistemul AIDA (cu datele RCA) va fi interconectat cu baza de date a Ministerului de Interne (privind mașinile înmatriculate în România) și baza CNAIR.
Asigurătorii RCA vor fi obligați să transmită zilnic următoarele:
- datele privind contractele RCA emise și daunele avizate;
- informații privind suspendarea efectelor contractelor RCA;
- alte informații stabilite prin reglementări ale A.S.F.
„Introducerea obligației asigurătorilor RCA de transmitere zilnică a informațiilor necesare A.S.F. în procesul de supraveghere, inclusiv control, și pentru schimbul de date cu alte autorități, inclusiv cele referitoare la suspendarea înmatriculării și producerea unor evenimente rutiere”, se precizează în motivarea ASF.
Amenzi uriașe pentru RCA expirat
Autoritatea de Supraveghere Financiară propune, totodată, modificarea amenzilor pentru cei care nu dețin RCA.
În prezent, amenda pentru RCA expirat este cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. ASF propune însă aplicarea unor sancțiuni diferențiate în funcție de vehicul și gradul de pericol reprezentat de acesta.
Noile amenzi propuse de ASF sunt:
- 2.000 lei – în cazul vehiculelor încadrate în categoria autoturismelor;
- 5.000 lei – în cazul vehiculelor de transport marfă având masă totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone;
- 7.000 lei – în cazul vehiculelor de transport persoane, inclusiv tramvaie;
- 7.000 lei – în cazul vehiculelor de transport marfă având masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 12 tone;
- 12.000 lei – în cazul vehiculelor de transport marfă având masă totală maximă autorizată mai mare de 12 tone.
Sancțiunea pentru lipsa RCA în cazul vehiculelor care nu se încadrează în categoriile de mai sus (motociclete, scutere, trotinete, etc.), pentru care se impune achiziționarea unei asigurări auto obligatorii, va fi de 1.000 de lei.
Sursa promotor.ro