Agenția pentru Protecția Mediului Sălaj desfășoară, şi în acest an, o campanie de informare și conștientizare a populației și a factorilor implicați, privind una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul ţării noastre, Ambrosia artemisiifolia, cunoscută sub denumirea populară de Iarba de paragină, Iarba pârloagelor sau Floarea pustiei.
Ambrozia prezintă un puternic efect alergen asupra populatiei sensibile, sensibilizarea alergică la polenul acesteia manifestându-se cel mai frecvent ca rinoconjunctivită și astm, dar pot apărea și simptome cutanate, inclusiv urticarie și angioedem, putându-se ajunge la manifestări similare celor din șocul anafilactic.
Ambrozia germinează primăvara, ciclul de viață al plantei încheindu-se odată cu primul val de frig adus de iarnă din luna decembrie. Aceasta trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an.
Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a acestei buruieni, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane.
Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.
Mai multe informații despre ambrozie și combaterea ei găsiți AICI