Primăria Zalău închiriază teren pentru amplasarea a șase chioșcuri pe Strada Unirii – zona pietonală din centrul orașului. Fiecare locație are o suprafață de 15 metri pătrați (5m X 3m), iar preţul de pornire al licitaţiei este de 55 lei/mp/lună.
Pentru asigurarea aspectului general al zonei – centru istoric – modelul chioşcului se va stabili prin Certificatul de Urbanism, fiind unul unitar pentru toate cele 6 locaţii, şi va fi pus la dispoziţie de admnistrația locală, urmând a se proiecta şi executa pe cheltuiala chiriaşului.
Contractele de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de prelungire. După adjudecarea licitaţiei şi încheierea contractului de închiriere, chiriaşul nu va putea subînchiria chișoscul sau terenul.

Propunerea municipalității de a închiria spații pentru activități comerciale a fost aprobată și de consilierii locali, în ședința din 16 februarie.
In cadrul obiectivului de investiţii “Pietonizare strada Unirii” au fost prevăzute un număr de 6 locaţii pentru branşamente la apă şi racorduri de canalizare precum şi branşamente la reţeaua de energie electrică, în vederea desfăşurării unor activităţi economice.
Sunt permise comercializarea produselor de patiserie şi cofetărie, respectiv comercializarea produselor preparate la grill, rotisate sau a produselor fast food.
Fiecare comerciant va avea posibilitatea să vândă băuturi alcoolice şi nealcoolice reci şi calde, produse din tutun, cu respectarea legislaţiei în vigoare, să amplaseze automate pentru băuturi alcoolice şi nealcoolice calde şi reci cu condiţia încheierii unei convenţii de plată pentru suprafaţa ocupată, să amenajeze o terasă în proximitatea chioşcului, să amenajeze în interiorul chioşcului un spaţiu de consumaţie.

“Prin închirierea terenului în vederea amplasării unor chioşcuri se urmăreşte în principal realizarea de venituri suplimentare la bugetul local, precum şi susţinerea de către autorităţile publice locale a mediului de afaceri, care este o componentă importantă a economiei locale”, justifică municipalitatea decizia luată.

Urmează ca administrația locală să pregătească caietul de sarcini și să anunțe când va avea loc licitația.