Graiul Salajului va ofera in fiecare zi povestea celor mai inedite locuri din judet ce pot deveni destinatie de week-end. Comorile Salajului asteapta sa fie descoperite.
La pas prin Agrij
Prima atestare documentara a Agrijului este din 1459, desi dovezile arheologice arata ca locuirea acestor teritorii este mult mai veche. Cealalta localitate a comunei, Rastoltu Desert, este mentionata documentar pentru prima data in anul 1600, sub numele Also Rajtocz. Denumirea localitatii si a vaii „Agrij” provine de la latinescul „Aager-gri” care inseamna ogor, camp, teren favorabil pentru agricultura, denumire data de cuceritorii romani. Pe teritoriul comunei au fost descoperite si studiate monumente si situri arheologice, care dovedesc ca pe aceste meleaguri au existat asezari omenesti inca din epoca neolitica si eneolitica, precum locul numit ,”La piatra” – asezare din epoca bronzului, cultura „Cotofeni” (Agrij) sau asezarea din epoca neolitica din Rastoltu Desert, cultura „Tiszapolgar” si asezare din epoca eneolitica.Teritoriul comunei a fost cuprins si in aria de raspandire a marilor rascoale din feudalism (1437-1514,1703-1711,1784).
Daca ajungeti in comuna Agrij, aici mai puteti vizita biserica de lemn cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din satul Rastoltu Desert, monument istoric si de arhitectura datand din secolul al XIX-lea.