S-a născut la 2 noiembrie 1888, în satul Drăghia, comuna Coroieni, județul Maramureș. Tatăl său, Nicolae Cosma, era preot și dispunea de o avere mare, respectiv 180 de jughere de pământ și pădure. Mama sa, Terezia, era casnică.

În perioada 1909-1913 a urmat cursurile Facultății de Teologie Greco-Catolică din Gherla, iar după hirotonire a fost numit preot în parohia Dăbâceni, unde a păstorit până în anul 1930, când a fost numit protopop al districtului Ileanda și s-a stabilit la sediul parohial.

În toamna anului 1918 a fost ales delegat oficial al Cercului electoral Ileanda, calitate în care a participat la Adunarea Națională de la Alba Iulia și a semnat Unirea Transilvaniei cu România.

În anul 1948, după ce regimul totalitar comunist și ateu a desființat cultul greco-catolic, protopopul Valer Cosma a trecut la ortodoxie, „însă numai formal pentru a-și scăpa averea”, după cum se afirmă în rapoartele Securității. 𝐈̂𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟏𝟓 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟏𝟗𝟓𝟐 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐫𝐞𝐬𝐭𝐚𝐭 𝐬̦𝐢 𝐝𝐮𝐬 𝐥𝐚 𝐒𝐞𝐜𝐮𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐥𝐚 𝐂𝐥𝐮𝐣. 𝐀 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐚𝐦𝐧𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐝𝐨𝐢 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐮𝐧𝐜𝐚̆ 𝐬𝐢𝐥𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝐝𝐚𝐫 𝐚 𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐚𝐭 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝟖 𝐥𝐮𝐧𝐢, 𝐢̂𝐧 𝐂𝐨𝐥𝐨𝐧𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐌𝐮𝐧𝐜𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐂𝐚𝐧𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐃𝐮𝐧𝐚̆𝐫𝐞-𝐌𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐍𝐞𝐚𝐠𝐫𝐚̆. În primăvara anului 1953 a fost eliberat și s-a întors la Ileanda, fiind urmărit în continuare de Securitate și încadrat cu informatori, care aveau sarcina de a afla ce gândește despre noul regim așa-zis de „democrație populară”, în realitate dictatorial. Trece la cele veșnice în data de 18 ianuarie 1970, la Ileanda, după o viață întreagă dedicată bisericii și neamului românesc.

Dr. Marin Pop, șef secție Muzeografie și muzee locale, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău