La data de 25 iulie 2023 a împlinit onorabila vârstă de 102 ani și a devenit cel mai vârstnic veteran de război din Sălaj, dar și printre puținii din țară.

În ziua de Sfântul Nicolae, Dumnezeu l-a chemat în Armata sa, iar sălăjenilor le-au rămas prețioasele amintiri cu un Om care a trăit istoria ultimului secol și bucuria că au putut să fie contemporani cu domnia sa.

Născut în satul Sălăjeni, Ilie Pop, zis Boldașu, a fost un bun credincios, un om de jertfă, harnic, iubit de toți cei care au ajuns să-l cunoască, dar mai ales de Dumnezeu, așa cum preotul paroh din Sălăjeni, Florin-Adrian Hosu mărturisește.

Parohia Sălăjeni, Instituția Prefectului Județului Sălaj și Consiliul Județean Sălaj au transmis familiei îndoliate mesaje de condoleanțe emoționante.

”Cu adâncă întristare vă facem cunoscută mutarea la cele veșnice a vrednicului de pomenire, ILIE POP, bunul nostru credincios, la venerabila vârstă de 102 ani. El rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut drept un om de mare jertfă, un credincios bun și harnic, care a luptat cu toate încercările vieții, având credința neclintită în ajutorul lui Dumnezeu. Ne exprimăm, întreaga compasiune faţă de familie şi cei apropiaţi, rugând pe Milostivul Dumnezeu să le dea putere, sprijin şi mângâiere, în aceste clipe de durere, iar sufletul adormitului robului Său Ilie, să-l primească în Împărăţia Sa. Pentru toată dragostea pe care ne-a arătat-o îl vom păstra în sufletul nostru și nu-l vom uita în rugăciunile noastre. Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, este mesajul preotului Florin-Adrian Hosu.

”Ilie Pop a fost nu doar un om deosebit, ci și un erou adevărat. Ne amintim cu respect și admirație de contribuția sa pe câmpul de luptă și de curajul de care a dat dovadă. Eroii nu mor niciodată! Ilie Pop va rămâne mereu în amintirea noastră, iar moștenirea sa va continua să ne lumineze calea. Sincere condoleanţe familiei îndoliate”, a transmis Dari Toma, Prefectul judeţului Sălaj.

“Un om și un veteran de război, sublocotenentul în retragere Ilie Pop, nu poate fi uitat niciodată. Pentru cei rămași, un gând de alinare și condoleanțe. Bunul Dumnezeu să-l oblăduiască în panteonul neamului românesc din ceruri”.”, a transmis Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Credit foto: Parohia Sălăjeni, Ilie Pop la Centenar

Ilie Boldașu și viața sa de ostaș

Ilie Pop s-a născut în 1921, fiind, până în 6 decembrie, cel mai vârstnic veteran de război din Sălaj. A luptat în tranşeele şi pe fronturile din al Doilea Război Mondial, atât în ţară, cât şi pe teritoriul Ungariei și fostei Cehoslovacii. Sfârșitul războiului l-a găsit în Munții Tatra, de unde s-a întor pe jos, până la Lipova, iar mai apoi a fost lăsat la vatră, la15 august 1945.

Pentru meritele deosebite din timpul războiului, cât și a celor pe linie de Asociație a Veteranilor de Război, a fost decorat cu medalia “Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945” și a fost înaintat succesiv în grad, până la gradul de sublocotenent în retragere.

”În anul 1942, Ardealul de Nord fiind cedat Ungariei, llie Pop împreună cu alți doi consăteni s-au refugiat în Regat (România). După trecerea frontierei s-au predat autorităților române, fiind trimişi la Deva, unde erau concentrați toți refugiații din județul Sălaj. Aici a fost încorporat în Regimentul VII – Pionieri – comandant locotenent colonel Câmpeanu – Compania a ll-a – încheietor de pluton – sergent Cocoş loan. llie Pop a primit o permisie fiind trimis la Bucureşti, prezentindu-se la Biroul de Refugiați situat pe Calea Călăraşi nr. 15, a primit buletin de Bucureşti pentru o lună, tichete de masă și cazare, perioadă în care a lucrat la depozitul Hotelului <Modern> situat pe Calea Sărindar, lângă Calea Victoriei. La întoarcerea din permisie Unitatea Regiment VII – Pionieri s-a mutat la Radna, județul Arad. Pop Ilie a fost trimis pe front, în cazemate la Văratec- Piatra Neamț – Podul lloaiei.

În data de 23 august 1944, când Amata Romănă a întors armele împotriva germanilor, a participat la luptele de la Nehoiu, după care s-a retras la Vălenii de Munte. Urmează alte lupte pe Valea Mureșului, urmând apoi altele la Cenadul Mare – Kiss Cenad (Ungaria), apoi până la Budapesta, unde a ajuns la data de 1 ianuarie 1945. Au continuat luptele până în Munții Tatra – Hompoles până în data de 9 mai 1945, când a defilat la Praga, după acestea a fost ținut timp de o lună în carantină și apoi mărşăluind pe jos a ajuns la Lipova, unde la data de 15 august 1945 a fost lăsat la vatră.

În primăvara anului 1946, Ilie Pop a fost concentrat din nou în Batalionul VII – Comandant Generalul Mocionschi și trimis la lucru în Craiova, de unde a fost lăsat acasă în toamna anului 1946”. (“Satul Sălăjeni, case, oameni și tradiții”)

Centenarul lui Ilie Pop, sărbătoarea comunității pentru anii trăiți cu demnitate

În 2021, când a ajuns la venerabilă vârstă de 100 de ani, Ilie Pop a fost sărbătorit la Biserica Ortodoxă din Sălăjeni, locul pe care-l iubea și căruia-i era devotat și unde participa cu regularitate la slujbe, după cum a mărturisit preotul paroh. În acea duminică de vară, slujba a fost una specială, cu participarea Preotului Dan Dregan, Protopopul Jiboului, a primarului comunei Bocșa, Istvan Demyen, și a viceprimarului Septimiu Cosma, a președintelui Asociației Naționale a Veteranilor de război, filiala Sălaj, reprezentată de către domnul colonel în rezervă, Ioan Chichișan, a locotenent-colonelului Gheorghe Bendea, din partea Batalionului Zalău, evident cu participarea membrilor familiei sărbătoritului și a comunității di Sălăjeni.

A primit atunci numeroase daruri, unul de preț fiind și o diplomă de apreciere acordată de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, ”ca semn de recunoştinţă pentru faptele de arme, curajul și puterea de sacrificiu pe care le-a pus în slujba României”.

”Spaţiul ales pentru sărbătorirea acestui eveniment nu a fost unul întâmplător, Sfânta Biserică fiind locul cel mai iubit de către veteran, participând cu regularitate la sfintele slujbe. În cadrul festivităţii printre darurile oferite, s-a numărat și o diplomă de apreciere acordată prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, ca semn de recunoştinţă pentru faptele de arme, curajul și puterea de sacrificiu pe care le-a pus în slujba României. Evenimentul a fost îmbrăcat într-un aer de sărbătoare, EMOȚIILE, RESPECTUL ȘI RECUNOȘTINȚA, fiind sentimentele trăite de credincioșii parohiei noastre, aPovestea de viaţă a veteranului Ilie Pop este încă o mărturie istorică vie ale acelor vremuri, 100 DE ANI trăiţi cu demnitate, înfruntând momente grele, atât pe timpul războiului, cât şi după”, scria la acea vreme, același preot Hosu, din Sălăjeni.

Anul acesta, la împlinirea a 102 ani de viață, Ilie Pop a fost vizitat de Vlad Pașcalău, viceprimarul orașului Jibou.