O „poarta” noua de patru miliarde de lei vechi va asigura un acces mai bun la urgenta spitalului judetean.
Personalul medical al Unitatii de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau primesc si triaza pacientii, incepand de ieri, pe o intrare moderna, ce a costat aproximativ patru miliarde de lei vechi. Noua intrare de la UPU va usura accesul ambulantelor care, pana acum, erau nevoite sa intre cu spatele pentru a putea preda pacientii la Urgenta. Trierea pacientilor va fi mai rapida si mai facila, au fost construite doua sali de asteptare – una pentru adulti si alta pentru copii, grupuri sociale moderne si mobilier nou. Intrarea de la Urgente este doar o etapa a proiectului de modernizare a Spitalului Judetean de Urgenta inceput anul trecut, cand la carma unitatii era managerul Ioan Muresan. Ordonatorul de credite al Spitalului – Consiliul Judetean Salaj – a pus „gand rau” conditiilor de spitalizare de la Zalau, odata cu preluarea Spitalului, in 2010. De atunci, nu s-au efectuat doar lucrari de modernizare, ci s-a incercat achitarea datoriilor si asigurarea unor servicii medicale de calitate pacientilor. Inaugurarea UPU a avut loc ieri, intr-un cadru restrans, la care au participat presedintele Consiliului Judetean Salaj – Tiberiu Marc, managerul Spitalului Judetean – Laurentiu Barna, directorul medical – dr. Vasile Majdik, personal de la UPU si reprezentantii presei locale.
Personalul ramane o problema
Tiberiu Marc a declarat in cadrul intalnirii ca finalizarea modernizarii UPU este doar un prim pas, insa ramane o problema nerezolvata – cea a personalului. „Din nefericire, Sanatatea e tratata ca o Primarie. Trebuie sa plece sapte medici ca sa aducem unul. Sper sa se rezolve si aceasta problema odata cu proiectul de lege privind reorganizarea sistemului sanitar, dar asta tine de Ministerul Sanatatii”, a opinat presedin-tele Consiliului Judetean. Acesta a anuntat ca in cateva saptamani va fi finalizata modernizarea spalatoriei, apoi Terapia Intensiva si Oncologia. In doar cateva luni va fi finalizat corpul A al Spitalului, astfel ca intreaga unitate spitaliceasca va deveni printre cele mai moderne din tara, in scurt timp. In prezent, la UPU profeseaza doar opt medici, din care doar doi sunt medici angajati. Alti trei medici sunt colaboratori pe liniile de garda, doi medici sunt rezidenti si un alt medic este medic de familie cu com-petente pe urgenta.