Nu-i placut mirosul de aburi. Si nici sanatos nu-i. Ochii femeii s-au inrosit, dar ea nu se da batuta. Continua sa toarne apa peste gramada de lemne incinse, acolo, in micul ei infern din Dealul Corbului, comuna Sig. Rodica Schipala si sotul sau Feri fac carbuni. Carbuni pentru gratarele marilor restaurante din Oradea si de aiurea. Lemnele le-au procurat din judetul Bihor: fag, goron, mesteacan si le vor plati dupa ce vor vinde carbunii. Cu comercializarea carbunelui doar de sarbatori ii merge bine familiei Schipala, in rest picura si, cum spuneam, mai rar curge. Tainele meseriei s-au mostenit din generatie in generatie. Poate de cand imparateasa Maria Tereza a trimis in Muntii Apuseni taietori de lemne slovaci. Este inca o enigma de ce slovacii nu s-au intors la locurile de bastina. Le-or fi placut femeile noastre, s-or fi indragostit de codrii nostri, le-au picat la suflet plaiurile mioritice?! Cert este ca au intemeiat colonii si mai apoi comunitati, si-au intremat gospodarii pe platouri inalte, acolo unde graul se secera in septembrie si doar cartoful se lafaie in voie. Pe platoul din Dealul Corbului vietuiesc in jur de o suta de slovaci. Suflete tinere sunt mai putine. La scoala din catun invata doar sapte copii din ciclul primar. Invatatoarea Dana Farcas (Danca, alintata de localnici), de loc din Zauan Bai, a venit de nora in Dealul Corbului si nu mai vrea sa plece. Doi copii ai familiei Schipala dupa ce au absolvit ciclul gimnazial, au luat drumul strainatatilor. Se intorc din cand in cand aducand cu ei cate un utilaj agricol second hand pentru a scormoni tarana acolo, la altitudinea de peste 830 de metri. Ceilalti doi copii ai familiei Schipala, Marian in clasa a VII-a si Anca in clasa a VI-a se scoala cu noaptea in cap si, fie ploaie, fie ger, torc drumul spre Scoala Gimnaziala din Tusa. Sapte kilometri dus, sapte kilometri intors torc talpile lor zilnic. Drumul este asfaltat impecabil, mai bun ca multe portiuni din autostrada Bucuresti-Pitesti. Numai ca, pe o distanta de vreo doi kilometri, sarpele de asfalt trece prin inima padurii. Si lupi nu-s putini in zona. In toiul iernii, cand omatul atinge chiar si doi metri, Dealul Corbului este complet izolat. Magazin nu-i in sat. Oamenii se aprovizioneaza de toamna. Nu-i gospodarie fara cuptor de copt paine. Sacii de faina se cumpara in functie de cate guri sunt de hranit. Si uleiul si zaharul se achizitioneaza dupa aceeasi regula. Familia Schipala cumpara prin octombrie sase saci de faina. Pentru paine pana la Paste si pentru cozonacii de Craciun si Anul Nou. Vaca de lapte a vandut-o in toamna din lipsa de nutret. Acum, ca a dat coltul ierbii, Feri are in intentie sa cumpere alta vaca. Poate-i trimit copiii din stainataturi ceva bani. Poate ii ramane ceva bruma de critari dupa vanzarea carbunelui. „Dar fara vaca nu ma las”, promite raspicat Feri. De-atata abur si fum s-a innegrit si blandul guitator, care nu vrea sa se desparta decat noaptea de stapanii sai. De stapanii aceia care de Craciun il vor jertfi pe altarul carnatului si al suncii. La robinetul din curte, femeia mai umple o galeata cu apa. Sa o toarne peste gramada de lemne incinse. Nu-i placut mirosul de abur amestecat cu fum. Si nici sanatos nu-i. Dar femeia nu se da batuta…