decembrie 5, 2025

10.000 de salajeni sunt ajutati sa se incalzeasca

imagine-articol_26261

Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale va pune in plata din luna decembrie cele 9.973 de dosare aprobate de primarii pentru reducerea la incalzire in aceasta iarna.
Aproape 10 mii de salajeni vor primi ajutor pentru incalzire in sezonul rece 2011-2012, conform informatiilor puse la dispozitie de catre directorul Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale (AJPS) Salaj, Elisabeta Motolcsi. Toate primariile din judet au transmis AJPS Salaj datele referitoare la dosarele aprobate in acest sezon pentru ajutoarele la incalzire, pana la data de 30 noiembrie. Cele 9.973 de dosare aprobate vor fi puse in plata incepand cu luna aceasta, reducerile la facturile de incalzire acordandu-se direct furnizorilor de energie termica in sistem centralizat, furnizorilor de gaze naturale sau primariilor – in cazul beneficiarilor care folosesc lemne pentru incalzirea locuintei. Pe facturile emise de furnizori beneficiarilor pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie si martie va figura numarul de zile pentru care se acorda reducerea, valoarea fara reducere a facturii, precum si valoarea reducerii. In perioada urmatoare, AJPS Salaj va primi normele de la Ministerul Muncii conform carora va fi stabilita lista beneficiarilor ce vor fi verificati pentru declaratiile facute inainte de acordarea reducerii la incalzire. Elisabeta Motolcsi a declarat pentru Graiul Salajului ca incepand cu acest an vor fi verificate 60 la suta dintre dosarele aprobate, iar verificarea se poate efectua pe toata perioada sezonului rece 2011-2012.
Peste 6900 de beneficiari se incalzesc cu lemne
Elisabeta Matolcsi a informat ca cei mai multi beneficiari ai ajutoarelor pentru incalzire folosesc lemne drept sursa de energie termica. Asadar, in sezonul rece 2011-2012 primariile au aprobat 6925 de dosare pentru incalzirea cu lemne, 2899 de dosare pentru incalzirea pe gaz si numai 149 de dosare pentru energie termica in sistem centralizat. 2417 de beneficiari ai ajutorului la incalzire pentru gaz provin din mediul urban, respectiv Zalau -2104, Simleu Silvaniei – 243, Jibou – 386 si Cehu Silvaniei – 34. Din datele puse la dispozitie de AJPS Salaj reiese ca cei mai multi beneficiari ai ajutorului pentru incalzirea cu lemne sunt in orasul Simleu Silvaniei – 472 de beneficiari, urmat de comuna Pericei cu 343 de dosare, Crasna – 292 de beneficiari, Sarmasag – 288 de beneficiari, orasul Jibou cu 287 de beneficiari. Cele mai putine dosare aprobate provin din comunele Dragu – 32 de beneficiari, Lozna – 35 de beneficiari, Criseni – 34 de beneficiari, Rus si Mirsid – fiecare cu 40 de beneficiari. Numarul beneficiarilor ajutorului pentru incalzire se poate modifica pe perioada sezonului rece 2011-2012 pentru ca familiile sau persoanele singure carora li se vor modifica veniturile si se vor incadra in conditiile impuse de lege, vor putea solicita ajutor pentru incalzire primariilor din localitatile de domiciliu. De asemenea, beneficiarilor care au declarat fals in momentul solicitarii sprijinului de la stat, li se va retrage ajutorul financiar si vor fi obligati sa returneze intreaga suma de bani oferita ca reducere la incalzire.