Salariul minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 3.300 lei pe lună începând cu 1 octombrie 2023. Salariul minim net va fi de 2.079 lei.

 

Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.300 lei lunar, fără indemnizații, sporuri şi alte adaosuri, începând cu data de 1 octombrie 2023, față de 3.000 lei în prezent. Măsura adoptată urmărește reducerea numărului angajaților aflați în risc de sărăcie și excluziune socială și va avea efecte pozitive la nivel social prin stimularea ocupării și prin creşterea puterii de cumpărare a acestora. Această majorare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o valoare netă a salariului de 2.079 lei, față de 1.898 lei, cât era până acum.

Tariful orar va fi de 19,96 lei/oră pentru un program normal de lucru în medie de aproximativ 165 ore/lună.

De majorarea salariului de bază minim la 3.300 de lei vor beneficia, la nivel național, 1.867.588 de salariați. Măsura adoptată nu se aplică salariaților din agricultură și industrie alimentară, pentru aceste categorii aplicându-se prevederile legale actuale.